Tot mai mulți adolescenți sînt jefuiți ziua în amiaza mare. Tînerii, dar nu numai ei, se trezesc cu telefoanele mobile smulse de la ureche, în timp ce vorbesc. De cele mai multe ori, ei nici nu-și dau seama ce se petrece și, pînă cînd se dezmeticesc, tîlharii o iau la fugă. Așa i s-a întîmplat și minorei C.T. Fata se plimba pe strada Războieni din municipiul Bacău, cînd asupra ei s-a năpustit un individ care i-a sustras celularul. Fata a început să țipe pînă cînd i-a alarmat pe trecători, dar și o patrulă mobilă care trecea prin zonă. Jandarmii au reușit să pună mîna pe tîlhar, deși acesta o luase la fugă. El a fost reținut și identificat în persoana lui Silviu Marian Jaleriu, de 18 ani, din comuna Racova. Pentru fapta sa, tînărului i-a fost întocmit dosar penal. El riscă să stea după gratii nu mai puțin de 12 ani. Fără telefon s-a trezit și Ioana Rotaru, din Bacău. Femeia a fost tîlhărită în centrul orașului. Ea a aflat cine este făptașul, abia cîteva săptămîni mai tîrziu, cînd polițiștii l-au reținut pe Octavian Fodor, de 36 de ani, din Bacău. (Oana MĂGUREAN)entru fapt
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.