Telemaniac

Administrator

Talanga-balanga

Mihai BUZNEA

Mare lucru, dom’le, și cu televiziunile astea, cum știu ele să-ți bage veselia în casă la oră de seară, ca să dormi ne-ntors legănat de vise haioase și hazoase! Minunată invenție și comicul de situație, dar și mai cașto se dovedește a fi umorul involuntar. Sfîntă nevinovăție și prea-curată naivitate, de ce puteți voi face chiar că nu mai e în stare nimenea! Să mori de rîs, să-nvii și iar s-o iei de la capăt cu hohotele. Asta da, viață! Cu teleaști de la tvr în prim-plan, ce s-au dat (din nou) în spectacol mai serile trecute cu „veniți cu noi pe programul doi” la ora de știri de la 21,00 trecute fix, vorba nemuritorului nenea Iancu. Reporterul tocmai relata o întîmplare hazlie cu trei văcuțe fugărețe de pe un vapor ce urma să transporte hrană vie pe patru picioare dintr-un port australian spre malul opus al oceanului, adică în Indonezia. Cele trei eroine paracopitate și-au permis, înainte de ridicarea ancorei, o partidă distractivă pe străzile centrale ale orașului-port la Atlantic, pînă cînd două dintre ele au fost prinse și-ntoarse pe covertă. Mai sportivă și mai antrenată, surata lor a reușit, însă, o cursă de vreo doi-trei kilometri pe bulevardele orașului, pînă ce gonacii, cu niște pompieri în frunte, au înghesuit-o într-un gard de plasă de sîrmă al unui mall și i-au pus lanțul de coarne. Atunci am văzut cu toții, mai puțin redactorii tvr2, că văcuța plimbăreață avea o mîndră pereche de talanga-balanga, fiind așadar un tăuraș în devenire de taur, nicicum vițică la poarta nouă! Sau poate că transsexualitatea „la minut” făptuise o minune în timpul cursei nebune pe bulevardele asfaltate. Dar parcă au respectivii redactori vreo vină?! „Carne de văcuță” e și cea de… bou!
întîmplarea cu pricina, mustind de haz de puteai s-o storci, mi-a reamintit și de alte perle gazetărești mai vechi ori mai noi: despre o capră cu coarne și-un rățoi care făcea ouă cu repetiție sau despre grîul care se prășește – invenție de pe vremnea miciurinismului victorios, ori despre cămila sovietică – cea mai cocoșată din lume! în sfîrșit, mi-am redescoperit în memorie și faimoasa întîmplare cazonă cu… Varvara. Cum, nu ați auzit de Varvara?! Colonelul-comandant al unui regiment de infanterie constată că soldaților săi li s-au îngroșat vocile. Cere explicații și i se spune că e din cauza… pasiunii pentru lapte a trupeților: răcanii mergeau în păr la… Varvara; chiar și prostul regimentului, care e pus de colonel să-i dea explicații. Rîtanul îl aduce în fața frontului pe împricinat, adică oaia de la care zic că sugeau cu toții lapte! O oaie care era, de fapt, … berbecul Varvara! De ce să ne mai mirăm, așadar, cînd „ăla
micu’ ” îl întreabă pe tac’su, în timp ce-și întindea pe față mucii de la nas cu mîneca sumanului: tatîîî, oare calu’ nostru iapă-o fost?!…
D-apăi, cine să mai știe și astă drăcovenie?! Poate numa’ reporterii de la știrile tvr 2…asiunii pentr

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.