Telemaniac

Răul de pe sticlă

Eugen VERMAN

Am auzit – cu neiertată întîrziere – că una dintre săptămînile trecute a fost declarată drept „Săptămînă fără televizor”. Știrea era completată de faptul că mai multe asociații cetățenești au depus coroane la sediul unei importante televiziuni, gestul avînd semnificația lui bine definită – coroane și jerbe în memoria tuturor celor care, „învățînd” din filmele și alte emisiuni ce au promovat crima și violența, și-au pierdut viața în împrejurări tragice. Cert e că televizorul face parte din existența noastră. Nu știu cum am trăi fără el. Ne-a intrat în sînge ca un drog, ca o boală „plăcută” pe care o acceptăm cu voluptate. înainte de 1989 aveam doar două ore pe zi de televiziune, iar emisiunile erau cu pronunțată tentă politică. După acel an, ușor – ușor – televiziunea și-a făcut loc tot mai insistent, tot mai agresiv în viața noastră. în goana lor după audiență, televiziunile folosesc orice mijloace, dintre cele mai diverse și parșive, pentru a capta atenția, pentru a beneficia, în ultima instanță, de profituri bănești cît mai mari. Am simțit și simțim cu toții acest lucru. Sînt televiziuni de informație, care ne aduc știri serioase, din toată lumea, știri pe care le urmărim cu interes, „filtrîndu-le”, fiecare, prin propriul sistem de valori. într-o tipologie a „trebuințelor”, un sociolog concluziona că
„trebuința de informație” pentru omul modern s-a ridicat la rangul de „trebuință primară”, alături de trebuința de hrană sau de locuință… Așa că știrea de televiziune – căci la ea ne referim – a devenit o „a doua pâine”; pur și simplu, fără ea simțim că nu putem exista.
Sînt unul dintre milioanele de oameni onești, cît de cît cu un dram de cultură, care, seara, mă așez în fața televizorului și, „în serie”, pe mai multe canale, ascult și „văd” informațiile interne și de pe întreg mapamondul. Nu pot să mă culc fără să nu văd jurnalele de știri. După cum, cu același interes, sînt captat de reportajele, de documentarele unor canale care privesc educația în familie, lumea geografică și animală și altele de felul acesta… Dar, iată, a avut loc
„Săptămîna fără televizor „. Inițiativa a plecat de la „răul de pe sticlă”, care intoxică conștiințele, mai ales cele tinere, care formează, din nefericire, convingeri, atitudini, comportamente nocive pentru individ și societate, iar coroanele depuse la televiziunea respectivă tocmai acestui fapt i-a fost adresat. Răsfoiți programele săptămînale ale televiziunilor și veți constata cu cîtă „ardoare” se promovează violența, faptele inumane, crima, violul, drogul… Sau, știrile din țară, de la anumite ore ale după-amiezii, care vorbesc numai despre fapte care fac să ți se ridice părul măciucă, de parcă în țara asta n-ar fi și lucruri omenești de văzut. Impactul acestor emisiuni – e drept, în ultima perioadă, ceva mai puține -, se resimte mai ales în rîndul tinerilor. Tinerii au nevoie de modele. Nevoia de modele e vitală, de fapt, nu numai pentru tineri, dar chiar și pentru indivizi ca subsemnatul, ce se apropie cu pași mari de bătrînețe. Dar, cum spuneam, tinerii – elevi, studenți, muncitori etc. – sînt influențați, în cea mai mare măsură, de ceea ce văd pe micul ecran. Dar sînt și copii chiar – văd, zilnic, doi puști de clasa a treia care folosesc metode de bătaie văzute în filme – care vor purta toată viața imaginile și modul de a fi și a trăi al unor „eroi” ai răului. Și cîte nu se întîmplă în lume! Credeți că omorîrea acelei tinere italience de către cele două românce nu e și un rezultat al „educației” primite de criminale de la televizor…!? Sau rețelele de traficanți de carne vie, de tîlhari și spărgători de bănci care au speriat, pur și simplu, Occidentul…!? Sau răpirile, violurile, crimele petrecute la noi, chiar în zonele rurale despre care se crede că sînt mai „pure” moral? Sau multele cazuri de alcoolism și de drogați din rîndul elevilor? Așa că „Săptămîna fără televizor” se constituie într-un nou semnal – ceva mai radical, desigur – vizavi de politica redacțională, editorială a televiziunilor, televiziuni al căror rol formativ-educativ e copleșitor.izor…!? Sau rețelele de traficanți de carne vie, de tîl

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!