Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania – CECCAR organizeaza, cu incepere de astazi, 1 septembrie, timp de doua zile, cel de al 18-lea Congres al Profesiei Contabile din Romania. Tema generala a congresului din acest an este una dintre cele mai incitante, „Profesia contabila între reglementare si interesul public”. Filiala din Bacau a CECCAR va fi reprezentata, la acest eveniment, de mai mult de 20 de participanti. Congresul a fost, insa, precedat, duminica, de Conferinta Nationala a CECCAR.
Congresul Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din România va reuni, ca de fiecare data, peste 1.000 de participanti, membri ai Corpului din întreaga tara, parteneri interni si invitati internationali: reprezentanti ai Comisiei Europene, ai organismelor profesionale din tari ale Uniunii Europene, ai Federatiei Internationale a Contabililor (IFAC), ai Federatiei Expertilor Contabili Europeni (FEE), ai Parteneriatului Sud-Est European pentru Dezvoltarea Contabilitatii, ai Federatiei Internationale a Expertilor Contabili Francofoni si reprezentanti ai asociatiilor profesionale si mediului de afaceri din România. Pe parcursul celor doua zile, se vor discuta teme de interes pentru profesia contabila din România, realizarile din ultimii doi ani, precum si proiecte si provocari viitoare.
Potrivit deciziei Biroului Permanent al Consiliului Superior al CECCAR din data de 28 martie 2008, persoanele care participa la Congres vor beneficia de echivalarea a 16 ore de pregatire profesionala continua. Asupra lucrarilor congresului vom reveni in editiile urmatoare ale ziarului nostru, de la fata locului.
„Bine si rau in profesia contabila”
Prima sesiune plenara a congreului incearca sa raspunda la o intrebare laconica: „Profesia contabila la rascruce?”, prin discursuri considerate „cheie”, sustinute de Fermin del Valle, presedintele IFAC, Jacques Potdevin, presedintele FEE, si prof. univ. dr. Marin Toma, presedintele CECCAR. In schimb, prima dintre mesele rotunde organizate este dedicata temei „National si international in profesia contabila, contextul european”, dar va fi urmata de alte doua asemenea, cu temele „Supravegherea publica si proiectul de simplificare: consecinte asupra profesiei contabile si asupra interesului public” si „Incompatibilitati si conflicte de interese in profesia contabila; bine si rau in profesia contabila din Romania”. Iar ziua a doua va aduce dezbaterile in cimpul de interes romanesc, pentru ca temele alese sint „Fiscalitatea europeana si intreprinderile romanesti” si „IFRS (Standarde Internationale de Raportare Financiara) pentru IMM – actiuni si rezultate”. Moderatorul acestor dezbateri va fi realizatorul tv, Radu Soviani.
Aproape de centenar
Primul congres al expertilor contabili a avut loc in anul 1923, la numai un an de la infiintarea Corpului. Acum 86 de ani, Camera Deputatilor a adoptat Legea pentru organizarea Corpului contabililor, pe care ulterior a votat-o si Senatul, iar pe 13 iulie regele Ferdinand a promulgat-o. Nationalizarea principalelor mijloace de productie din 1948 anunta, insa, iminenta desfiintare a organizatiei, care s-a intimplat in 1951. Dar, in ianuarie 1990 a fost infiintata Asociatia Generala a Expertilor Tehnici si Contabili din Romania, dupa care un comitet de initiativa a facut demersuri pentru reinfiintarea Corpului profesionistilor contabili. In 1992, acesta avea, deja, 30 de filiale judetene. In 1996, CECCAR a fost primita in Federatia Internationala a Contabililor – IFAC si in Federatiei Expertilor Contabili Europeni – FEE. Numarul organizatiilor internationale in care intra CECCAR a crescut, ulterior, an de an, intre care Federatia Internationala a Expertilor Contabili Francofoni – FIDEF si Institutul European pentru Guvernare Corporativa.
Lasă un răspuns