~2 min lectură 0 comentarii

Tenis, Campionatele Naționale Under 14 (indoor): Berdilă a trecut vijelios de două tururi

Redacția Ziarul de Bacău

sport.teni

Singurul băcăuan de pe tablourile competiției de la București, Petru Berdilă (cap de serie nr. 6), a cedat un singur game în primele două meciuri. Elevul lui Gabriel Ciuntea a dispus în faza 1/16-milor de finală cu 6-0, 6-0 de Adrian Ștefan Andreescu (CSM Unirea Slobozia), iar apoi l-a învins cu 6-0, 6-1 pe Tudor Ionuț Burduf (Dinamo București, jucător promovat din calificări). Marele examen al lui Berdilă va fi în faza sferturilor de finală, deoarece va juca împotriva principalului favorit, Ștefan Francisc Palosi (LPS-CSȘ Constanța). Acesta a trecut în turul I de F. Macovei (Sibiu), cu 6-1, 6-3, iar apoi de R. Hristache (Pitești), cu 6-0, 6-3. Teoretic, dacă ar trece de acest mare hop, Petru Berdilă ar avea drumul liber spre finală, deoarece toți ceilalți capi de serie de pe jumătatea sa de tablou au fost eliminați.

Antrenorul lui Petru, Gabriel Ciuntea, va rămâne la București și săptămâna viitoare, pe parcursul desfășurării CN Under 16, unde SCM Bacău îl va avea în concurs pe Alexandru Manole, care cel mai probabil va fi desemnat cap de serie nr. 3. Reamintim, SCM Bacău a câștigat la Naționalele U12 de săptămâna trecută o medalie de argint, prin Bogdan Manole (la dublu) și două medalii de bronz, prin Răzvan Olaru (la dublu și simplu). (Peter KELMANN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.