în județul nostru nu mai există teren agricol pentru toți foștii proprietari care și-au revendicat fostele suprafețe de pămînt. „Cu suprafețele de pădure libere sîntem la limită și nu cred că vom avea probleme, vom găsi terenuri libere pentru cei care revendică astfel de terenuri. Problema va fi cu suprafețele de teren agricol, pentru că nu mai sînt terenuri libere la nivelul județului”, ne-a declarat subprefectul Gheorghe Hură. Pentru ca toate cererile depuse să primească pămîntul agricol cerut ar mai fi nevoie de 50.000 de hectare de teren. Acesta nu mai există însă, așa că cei care nu au intrat în posesia pămîntului vor trebui să se mulțumească cu hîrtii valorice. „Persoanele pentru care nu mai există teren liber vor fi despăgubite. Ele vor primi cupoane valorice la Fondul Proprietatea, care vor avea înscrisă valoarea terenului respectiv”, a mai spus subprefectul Hură. Procesul de retrocedare merge însă foarte greu, pe de o parte din cauza comisilor locale de fond funciar, iar pe de altă parte din cauza solictanților care nu au prezentat toate actele la dosar și de aceea nu se pot lua decizii.
în întreg județul au fost depuse 18.622 de cereri de retrocedare, care însumează 97.558 de hectare de pădure și teren agricol. Pînă în prezent, a fost validată o suprafață de aproximativ 50.000 de hectare, pădure și teren agricol. Au fost și situații de invalidare, care însumează peste 31.000 de hectare, dar cu toate acestea pămîntul nu este suficient. Cei care vor avea de suferit din cauza lipsei de teren agricol sînt foștii mari proprietari, expropriați. Ei au deținut suprafețe mari de teren, iar acum, conform legii, pot solicita pînă la 50 de hectare de teren agricol. Or, aceste suprafețe de teren comasate nu mai există și de aceea ei vor primi cupoanele valorice. „Dosarele lor sînt complicate, deoarece ei nu au reușit să facă încă dovada clară a calității de proprietar, nu au demonstrat continuitatea proprietății. De aceea în loc să se lucreze dosarele în 30 de zile s-a ajuns și la o perioadă de nouă luni”, a precizat Gheorghe Hură. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.