Datorită faptului că tot mai multe companii străine sînt interesate să achiziționeze terenuri agricole, mai ales în zonele de Vest și de Sud ale țării, prețul acestora va continua să crească, așa cum arată un studiu realizat de compania imobiliară Colliers. Astfel, prețurile terenurilor agricole din aceste zone au crescut de la 100 – 200 de euro pe hectar în 2002, la o medie de 500 – 700 de euro pe hectar, iar în unele zone chiar la 1.000 de euro pe hectar. în România, terenurile agricole au căpătat statutul de investiții speculative, multe dintre acestea nefiind cultivate pentru mulți ani, se mai arată în raport. Și prețurile terenurilor destinate construcțiilor sînt în creștere, tendința fiind determinată de majorarea cererii pentru produsele finale, respectiv clădiri de birouri și spații comerciale. O mare parte dintre investitori cumpără terenuri pe care nu le folosesc în nici un fel, creînd astfel un monopol care stimulează majorarea prețurilor, se mai arată in studiu. Tendința de creștere a prețurilor la terenuri se va menține și în perioada următoare, dar sînt zone în care prețurile au ajuns deja la limita maximă și unde creșterea va fi mai puțin semnificativă. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.