Termen final pentru preschimbarea documentelor la Registrul Comerțului

Redacția Ziarul de Bacău

Termenul de preschimbare a certificatului de înmatriculare și a certificatului de înregistrare fiscală a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și a persoanelor juridice expiră la 31 decembrie 2004. Pentru a veni în sprijinul celor care, pînă la această dată, nu au efectuat preschimbarea documentelor și pentru evitarea aglomerației la ghișeele Oficiului Registrului Comerțului de pe lîngă Tribunalul Bacău, cererile se pot transmite și prin corespondență, cu condiția ca data poștei să nu depășească 31 decembrie – se anunță într-un comunicat de presă al Oficiului Național al Registrului Comerțului. Cererea de preschimbare va fi însoțită de certificatul de înmatriculare, în original, de certificatul de înregistrare fiscală, în original, de înștințarea de luare în evidență ca plătitor de TVA, în copie, de cererea de mențiuni privind înregistrarea în registrul comerțului a declaraților tip pe propria răspundere și declarațiile tip pe propria raspundere prevazute la art. 15 din Legea nr. 359/2004 și de dovada privind plata taxelor legale. Neefectuarea preschimbării certificatului de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare, pînă la data de 31 decembrie, atrage dizolvarea de drept a persoanelor juridice care nu și-au îndeplinit această obligație. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.