Terminatorii

Mihai BUZNEA

După ce a bîzîit mai bine de un deceniu prin politichia românească, lăsînd impresia că zboară spre demnități tot mai înalte, simpatica doamnă Mona Muscă și-a frînt, brusc, aripioarele, căzînd cu picioarele pe pămînt. Sau, poate, acestea – aripioarele, i s-au ars din pricina aproierii periculoase de soare! La prima vedere, s-ar părea că cei care i-au aplicat lovitura de grație sînt membrii CNSAS, care au decretat că ilustrul și promițătorul politician liberal, în ultima vreme liberal-democrat -, a făcut, mai prin tinerețe, poliție politică, adică ar cam fi fost informator al Securității cu misiune printre studenții străini ai Timișoarei. Judecătorii Curții de Apel București au pus cireașa pe tort, confirmînd, prin sentința definitivă și irevocabilă a unui complet de judecată, verdictul inițial al lui Dinescu and Co. Și, cu asta, s-a încheiat o carieră ce se îndrepta vertiginos și triumfal spre demnități mărețe și nevisate cîndva! Adio, deputăție, adio, ministeriat, adio, Palatul Victoria, show-uri televizate, ascensiune vertiginoasă în sondaje sociologice cu prefigurarea unor poziții tot mai înalte. E greu să urci, dar căderea poate fi fulgerătoare. Și spectaculoasă! Singura speranță-i mai este, acum, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, un fel de Mecca a celor ajunși în dizgrație. Dar pînă ce aceasta se va pronunța – și nu putem ști în ce fel o va face – „doamna Ex” riscă și o condamnare penală de doi ani, pe motiv de fals în declarații publice. De, așa-i cînd e ca să se-aleagă praful!

Unul dintre preceptele biblice ne îndeamnă ca, dacă vrem să fim fericiți, să ne mulțumim cu puțin. Dar, enigmatică și aproape imposibil de stăpînit, natura umană își pierde adesea simțul măsurii și transformă dogma în pretext. Astfel s-a întîmplat, cred, și cu doamna Mona Muscă. încălecată pe cai albi cu frîie portocalii, dumneaei n-a mai putut, ori s-a prefăcut că nu-i vede pe cei din jurul său cu zîmbete prefăcute. Terminatorii. Cei care stau în umbră și lovesc: unde trebuie, cînd trebuie, pe cine trebuie și în așa fel ca victima să nu aibă nici un fel de bănuială; sau de șansă. Un soi de asasinat politic practicat de mai toată lumea implicată în jocurile Puterii. Perfidia și interesul sînt cele care aruncă zarurile măsluite, alături de invidie și răutate. Regula de bază e simplă, dar eficientă: dă-i la cap pînă nu și-a luat prea tare nasul la purtare! Pînă la un anumit punct, cam așa s-a întîmplat, ori urmează să se întîmple și cu alți actori de frunte ai scenei noastre politice: Adrian Năstase, Șerban Mihăilescu, Radu Vasile, Victor Ciorbea, Sorin Oprescu, Miron Mitrea. Sau cu liderul minerilor din Valea Jiului – Miron Cozma. Ori cum e posibil să se întîmple cu Călin Popescu Tăriceanu sau cu Dan Voiculescu. Ca și în alte dosare grele, după cum se exprima, eufemistic și misterios, zilele acestea, președintele Traian Băsescu, stîrnind și mai tare un foc care și așa ardea cu pălălaie.

Spunînd toate astea îmi amintesc, iată, de o anecdotă de o notorie celebritate înainte de decembrie ’89: la o plenară de partid, lungă, neinteresantă și plictistoare, toți participanții din sală moțăiau în scaune; doar unul stătea cu ochii larg deschiși. Imediat, băieții cu ochi albaștri l-au filat, l-au scos din sală și l-au arestat pe motiv că… dușmanul de clasă nu doarme în nici o împrejurare. Se pare că nici noi, acum, nu ducem lipsă de dușmani de clasă. Ei se ocupă, însă, de curățenia/curățirea acelora care se-ntind mai mult decît le e plapuma, lăsîndu-i pe alții dezgoliți. Mona Muscă e o victimă. Dar și un exemplu: nu vă avîntați, fiindcă nu se știe…! poliție politică, adic

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!