Societatea Termon a cerut Consiliului Local Onești avizarea tarifului pentru transportul și distribuția energiei termice produsă de CET Borzești. Tariful solicitat de Termon este de 345,75 RON/Gkal ( fără TVA) și reprezintă fundamentarea tarifului de transport și distribuție a agentului termic produs în cogenerare. Această fundamentare este soluția pe care a găsit-o conducerea Termon pentru diminuarea pierderilor pentru lunile de funcționare din 2006. Aceasta, deoarece în anul 2005 Termon a avut o pierdere de 3,8 milioane de euro. Un exemplu concludent este că, anul trecut, de la CET Borzești au plecat 70.000 Gkal, dar în oraș s-a încasat valoarea doar a 32.000 Gkal. Rețeaua de termoficare (veche de 40 de ani) aduce ineficiență punctelor termice, care mai sînt în Onești, în zona Mărășești și pe străzile Tineretului și Cașinului. Directorul general al Termon Onești, Marcel Iordache, a menționat că din 2004 Termon funcționează în pagubă. „Ardem o mare cantitate de gaz și doar 25 la sută din energia termică este folosită – a precizat Iordache. La Onești acum trebuie găsită o strategie de dezvoltare a sistemului de încălzire, iar pentru aceasta trebuie luată o decizie pentru menținerea grupului de cogenerare. Dacă nu se justifică, trebuie găsită o soluție alternativă. Pentru o investiție nouă trebuie asigurate surse de finanțare, soluție momentan în impas. Nu putem renunța la CET Borzești, care a fost o școală pentru energetica din România, dar putem să o înlocuim”.
Problemele de la Termon au și un impact social. Salariații de la CET Borzești se pot trezi fără locuri de muncă, dacă această societate nu își poate acoperi cheltuielile de fabricație. Referitor la acest aspect, primarul municipiului Onești, Emil Lemnaru, a menționat că salariații nu trebuie să-și facă griji. „Rețeaua de termoficare de la cele 500 de blocuri din Onești trebuie reabilitată, astfel că salariații au de lucru” – a spus primarul Oneștiului. Noul preț pentru transportul și distribuția energiei termice la Onești va fi comunicat la Auroritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, care poate lua o hotărîre în vederea avizării sale. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.