Testări Naționale cu jandarmii la ușă

Administrator

„Ușor, foarte ușor!”. Acestea au fost primele cuvinte pe care le-a spus Elena Avădanei, profesor de limba română la școala din Gioseni, după ce a văzut subiectele pe care le-au avut de tratat elevii care s-au prezentat la prima probă din cadrul Testărilor Naționale. âmpreună cu colega sa, Elena Tufă, cadru didactic la aceeași unitate de învățămînt, Elena Avădanei venise la Școala „Constantin Platon” din Bacău pentru a-și însoți foștii elevi la examen. Amestecată în ciorchinele de părinți care s-a adunat în jurul primului elev care a ieșit din sala de examen, profesoara din Gioseni comenta cu voce tare fiecare punct din lucrare. „Proba A este simplă, nu au cum să nu răspundă ceva, la scrisoare este imposibil să nu se descurce, iar basmul l-am repetat de zeci de ori la clasă. Nu au cum să iasă din examen fără notă de trecere”, vorbea, ca pentru sine, Elena Avădanei. Vorbele sale alinau, parcă, sufletul mamelor care așteptau cu inima strînsă în fața școlii să iasă și copilul lor din examen. Nu trece mult și din curte iese un băiat înalt, brunețel, îmbrăcat într-un tricou roșu. „De ce ai ieșit așa repede din clasă? Trebuia să mai stai, să scrii tot ce știi”, l-a luat la ceartă mama. S-a mai liniștit puțin cînd băiatul i-a spus că a răspuns bine la toate întrebările și că nu mai avea rost să mai stea să piardă timpul.

Peste 350 de absenți la prima probă

Cam asta era atmosfera, ieri dimineață, nu numai în fața școlii „Constantin Platon” din Bacău, ci la toate unitățile de învățămînt din județ unde au existat centre de examinare a candidaților înscriși la Testările Naționale. Potrivit datelor înregistrate la Inspectoratul Școlar Județean, înainte de intrarea în sală pe listele de înscriși se aflau 7.652 de elevi din întreg județul. Nu toți au ajuns, însă, și la examen. Asta pentru că 378 de elevi din totalul celor înscriși s-au răzgîndit în ultima clipă și nu s-au mai prezentat la concurs. Inspectorul școlar general adjunct Mirela Berza spune că, dincolo de cele cîteva cazuri în care s-au organizat, de la ora 13.00, sesiuni speciale de examen pentru copiii care, din motive obiective, au întîrziat la examen, probleme deosebite nu s-au înregistrat în cursul zilei de ieri. O analiză a modului în care s-a desfășurat ieri prima probă a celui mai important concurs pe care îl au de dat absolvenții de gimnaziu a fost făcută în cursul serii la sediul Inspectoratului Școlar Județean, în prezența profesorului Cristian Nicolae, inspector general în Ministerul Educației și Cercetării, care va rămîne în Bacău pe toată durata Testărilor Naționale. în cursul zilei de astăzi sînt programate testele scrise la limba maternă, examenul la matematică se va da pe 21 iunie, pe 22 iunie este programat examenul la istorie sau geografie, iar pe 25 iunie vor fi afișate rezultatele.

Emoții mari pentru absolvenții oneșteni

Peste 900 de absolvenți ai clasei a VIII a din municipiul Onești și de
la școlile din comunele Buciumi, Cașin, Gura Văii, Mănăstirea Cașin
și Ștefan cel Mare s-au prezentat la trei școli din municipiul Onești
(Școala nr. 1, Școala nr. 2 și Școala nr. 5), care au fost stabilite ca și
centre de testare. Elevii au pășit în sălile de examen timorați, cu
emoțiile primului examen. Pentru prieteni, părinți, rude și chiar
profesori, veniți de la școlile din împrejurimile municipiului pentru a-
și încuraja elevii, așteptarea celor care au susținut examenul a fost
febrilă. Emoțiile lor au fost risipite aproape de toți participanții la
acest examen, ei ieșind din sălile unde au dat proba scrisă cu
bucuria că subiectele nu au fost grele și le-au putut dezvolta cu
brio, mai ales că unele au fost asemănătoare celor de anul trecut.
Mai plini de entuziasm au fost elevii de la școlile din împrejurimile
Oneștiului, în joc fiind și blazonul școlilor unde au învățat elevii, după cum ne-a mărturisit Ioan Dima, părintele unui elev. Și la Onești s-au luat măsuri suplimentare de siguranță, la fiecare centru de testare fiind pază asigurată de jandarmi.
Lucrările de la cele trei centre de testare din Onești vor ajunge în
cele mai stricte condiții de siguranță la Centrul de evaluare de la
Grupul Școlar „Gheorghe Asachi” din Onești. După cum ne-a
declarat prof. Gheorghe Bîlbîie, „la Centrul de evaluare vor ajunge
și lucrările de la centrele de testare aflate la școlile din comunele
Livezi, Helegiu, Oituz, Tg. Trotuș, Căiuți și de la Școala nr. 1 Tg.
Ocna”. (Elena SOLOMON, Ion MORARU)

raster

Toate centrele de examen au medic

Sănătatea celor peste 7.500 de elevi care susțin examenul de
capacitate se va afla în grija medicilor școlari ori a celor de familie
pe toată perioada cît se vor susține probele. „Sîntem obligați ca noi
să asigurăm asistența medicală de urgență pentru toți copiii și
cadrele didactice implicate. în centrele de examen din orașe sînt
medici școlari, iar în cele din rural, medici de familie din localitățile
respective”, ne-a declarat doctorul Marin Buștuc, director adjunct al
Autorității de Sănătate Publică (ASP) Bacău. în municipiul Bacău
sînt nouă centre, în Onești – trei, în Moinești și Comănești – cîte
două, iar în Dărmănești – unul. Alte 23 de centre sînt în școlile din
comune. în Moinești, însă, nu există nici un medic școlar. La cele
două centre de aici de sănătatea elevilor și profesorilor se ocupă pe
toată perioada mai mulți medici de familie. De asemenea, toate
stațiile și substațiile de ambulanță din județ sînt pregătite cu o
mașină de salvare echipată corespunzător. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.