Ți-i găsi Bacăul!

Părintele pamfletului românesc

• scurte istorii despre jurnaliști umoriști băcăuani; precursorii – Ionică Tăutu și I. V. Adrian

Judecînd după primele gazete și scrieri apărute la Bacău, se poate afirma fără tăgadă că pe aceste meleaguri, încă de la începuturile sale, literatura s-a afirmat pe varianta ei umoristică și satirică. Cu veacul al XIX-lea, o dată cu începuturile literaturii moderne, „Bacăul are dreptul să-l revendice pe cel dintîi pamfletar român”, după cum susține Gr. Tăbăcaru, bazîndu-se pe afirmațiile lui Garabet Ibrăileanu, care îl considera pe Ionică Tăutu „părintele pamfletului românesc”.
Descendent al unei vechi familii boierești, Ionică Tăutu (1795 – 1830) s-a stabilit, se pare, temporar la Bacău, în perioada cînd elabora prima constituție românească după modelul Cărbunarilor (1822), precum și pamfletul politic „Strigarea norodului”, în care Ionică Tăutu „demasca lipsa de patriotism, lașitatea, venalitatea și egoismul meschin al boierilor fugari, în timpoul Eteriei”. Dovadă a șederii sale la Bacău o constituie, după afirmațiile lui Gr. Tăbăcaru („Bacăul de altădată”) și faptul că mormîntul lui se afla, pînă nu de mult, în curtea bisericii „Sf. Ioan” din acest oraș; iar fiii celui dintîi ziarist român, Toader și Iancu Tăutu, au întemeiat aici, la Bacău, cea dintîi tipografie, în 1866.
Precursor al ideilor revoluționare de la 1848, Ionică Tăutu anticipează un stil caracteristic pamfletar, în paginile primelor gazete băcăuane. Astfel, primul jurnal apărut la Bacău – „Zorile” (Diorile, 1868), purta scris pe frontispiciu, proverbul: „Ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul”, ziarul cultivînd tonul polemic și satiric și războindu-se cu autoritățile locale și guvernamentale, pe tema alegerilor electorale, a libertății presei și a altor diferende de ordin politic, întocmai ca și în vremurile de azi. Aceeași atitudine o vor adopta în acea epocă și gazetele „Bistrița” și „Armonia”, rapid suspendate fiindcă „mult sînge rău au făcut la inima guvernamentalilor și mai cu seamă, a prefectului”, după cum notează Costache Radu, el însuși fost primar al Bacăului, în monografia sa „Bacăul de la 1850 – 1900”) din 1906. Căci pe vremea aceea funcționa „odioasa cenzură”.
Cea mai interesantă și demnă de semnalat este, însă, o altă gazetă de acest gen, „Moldova”, care apărea atît la Iași, cît și la Bacău, între anii 1866 și 1868, sub conducerea lui Theodor Boldur-Lățescu; aceasta fiind o dovadă elocventă a legăturilor dintre presa ieșeană și cea băcăuană. Gazeta avea pe frontispiciu lozinca revoluționară „Libertate și dreptate” și se războia, de asemenea, cu guvernul instaurat după 11 februarie 1866. Cu numărul 32 din 10 februarie 1867 purta și subtitlul „literară”, publicînd un foileton polemic „Să plângem, zău!”, semnat de G. Tăutu, și o fabulă – „Hulubul și stanca”, semnată C.V.C., ambele pe tema Unirii. Din iulie 1868, „Moldova” se tipărea la Bacău la tipografia „Frăția”, unde se tipărea și „Diorile”. Printre colaboratori, la pagina literară, întîlnim acum și pe un oarecare I.V. Adrian, probabil băcăuan, care semna o „tradiție moldovenească”, în 80 de versuri grupate în strofe senarii, intitulată „Ți-i găsi Bacăul”. Autorul își propunea să ilustreze vechea zicală printr-o întîmplare cu un neamț care încasează o bătaie zdravănă de la o bătrînă din Bacău, amăgită că-i poate aduce flăcăul luat „cu arcanul” la oaste. Anecdota are un vădit caracter fabulistic. Finalul poeziei arată că întîmplarea, pusă pe seama neamțului, nu exclude și unele aluzii la realitățile epocii: „De-atuncea, frățioare,/ Astă zicătoare/ Ți-i găsi Bacăul/ E și la copii/ Fiindcă băcăuanii/ Urăsc șarlatanii/ Și-astfel de ființe n-au treacăt la ei”. (M. Cosmescu-DELASABAR)in Bacău, amăgită că-i poate aduce flăcăul luat

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!