Țiganii din Orbic și-au dat din nou în petec

Redacția Ziarul de Bacău

• doi dintre ei au furat din curtea unui consătean mai multe electromotoare, țeavă de aluminiu și piese auto, în valoare de 150 de milioane de lei • după ce au fost descoperiți, ei l-au amenințat cu moartea pe proprietar • pentru aplanarea conflictului a fost necesară intervenția forțelor de ordine

Coasta dealului Orbic din Buhuși, cartier locuit în majoritate de țigani, a cunoscut ieri o agitație aparte. Rromii au prins brusc viață la apariția forțelor de ordine, inclusiv a trupelor DIAS, care au descins pentru a pune mîna pe autorii unui furt comis cu o noapte în urmă. Pe la miezul nopții, Crăciun Florin, de 29 de ani, împreună cu Ion Săvinoiu, de 32 de ani, au pătruns în curtea locuinței lui Mihai Stolnicu, de unde au încărcat în căruță mai multe electromotoare, țeavă de aluminiu și piese auto, în valoare totală de 150 de milioane de lei. Poate că totul s-ar fi terminat cu o simplă reclamație la poliție, dacă proprietarul nu i-ar fi observat pe cei doi și s-a luat după ei.

În momentul în care le-a spus să le dea bunurile furate, Săvinoiu a pus mîna pe o furcă, cu care a încercat să-l lovească în cap pe Stolnicu. Cum nu l-au atins, cei doi l-au amenințat cu moartea pe proprietar în cazul în care va spune ceva la poliție. Numai că Stolnicu a anunțat poliția. Cum polițiștii buhușeni cunoșteau starea tensionată care exista în sînul comunității de țigani din Orbic, ei au cerut ajutorul colegilor lor de la DIAS, împreună cu care au reușit să-i captureze pe Crăciun și Săvinoiu. Cei doi au recunoscut că au furat bunurile din curte, dar că se așteptau să fie fier vechi, de pe urma căruia să primească două-trei milioane de lei, în cazul în care l-ar fi predat la Remat. Crăciun chiar a precizat locul în care au abandonat bunurile, însă în momentul în care a fost vorba să le recupereze, el i-a condus pe polițiști de colo-colo, fără să arate nimic. Pînă la urmă, comisarul șef Simion Ardeleanu, comandantul Poliției Buhuși, a acceptat varianta liderilor locali ai Partidei Romilor, care l-au asigurat că pînă astăzi vor recupera fiecare piesă furată, și îi vor preda poliției pe vinovați. (Fl. C.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.