Un tînar din cartierul băcăuan Narcisa a fost atacat luni seară, în jurul orei 21.00, cînd trecea pe sub podul rutier. Adrian D., de 21 de ani, se îndrepta spre casă, cînd, din senin, a fost luat la bătaie. Tînărul susține că nu-și aduce aminte nimic din cele întîmplate: „nu-mi amintesc ce s-a întîmplat, nici nu mi-aduc aminte să fi văzut pe cineva, pur și simplu m-am trezit luat la bătaie și, în scurt timp, mi-am pierdut conștiința”, susține victima. Adrian D. a ajuns la secția urgențe din cadrul Spitalului Județean, cu politraumatisme, plăgi tăiate și traumatism cranio-facial, el fiind ținut sub stricta supraveghere a medicilor de la secția de Chirurgie plastică. El a refuzat să depună plîngere la Poliție. (Doina TIMUȘ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.