Tinerii ieșiți din orfelinate mai au dreptul doar la speranțe

Pentru zeci de copii instituționalizați, părăsirea centrelor de plasament la vîrsta majoratului sau atunci cînd termină școala reprezintă o adevărată aventură. Fără să poată să își facă planuri pe termen lung, fără să știe sigur ce le aduce ziua de mîine, pentru ei viața trăită „pe propriile picioare” reprezintă o adevărată provocare, pe care vor, nu vor, trebuie să o trăiască la maximum.
Maria și Gabi sînt două fete care au ieșit din grija Protecției Copilului în urmă cu cinci ani. De atunci, ele trec printr-un adevărat test de rezistență și curaj. Maria a ajuns într-un centru de plasament la 13 ani, cînd mama ei i-a promis că o va duce la un internat, în care fetele se simt foarte bine și unde sînt bine îngrijite. Ea își amintește că nu i-a fost prea greu să se adapteze, iar la început chiar se amăgea cu gîndul că ar putea să-i fie mai bine decît acasă. „Credeam că lucrurile vor fi mult mai frumoase, iar viața mea va fi mult mai simplă decît în sînul familiei. Tată nu am, iar mama era o bețivă. în plus, locuiam împreună cu bunica mea, o femeie despre care pot să spun sigur că era nebună. Nu mi-a fost ușor să locuiesc în acea casă”, își amintește Maria. Cînd se gîndește la centrul de plasament în care a stat, tînăra fată trece prin stări diferite. Mariei îi vin mai întîi în minte momentele frumoase, petrecute alături de celelalte fete, care peste timp i-au rămas cele mai apropiate prietene, dar apoi privirea i se întunecă. Nu poate să nu se gîndească la zilele în care era umilită de educatoare sau de bucătărese.
„Aproape tot timpul ni se spunea că nu sîntem bune de nimic, că nu am fost dorite nici măcar de rude, că o să vedem noi că vom ajunge în stradă ca niște cîrpe. Cînd eram la masă, una dintre bucătărese ne bătea fără milă. Era o femeie plină de resentimente, care avea impresia că mîncăm din mîncarea ei. Nici măcar faptul că mergea cu plasa plină acasă nu o consola”, spune Maria. Cînd vorbesc despre bucătăreasa care le-a făcut zile fripte, cele două fete încep să rîdă. Dacă s-a întîmplat cîndva să îi poarte pică, acum fetele nu mai pot decît să se amuze.
Imediat după ce a ieșit din centru, Maria a mers la Primărie să ceară o casă. însă fără nici un rezultat. De atunci au trecut mai bine de cinci ani, dar fata nu a rezolvat nimic. în schimb, ea spune că a fost umilită de toți, începînd de la gardienii care nu o lăsau să intre în instituție, pînă la viceprimar, care „i-a vorbit de sus și care i-a spus că și el a stat în gazdă timp de șapte ani, departe de soție și copil și că nu are cum să le dea casă la toate care sînt în situația ei”.
Nici Gabi, prietena Mariei, nu a avut mai mult succes, deși a bătut și ea de nenumărate ori drumul către Primărie. „De cinci ani, de cînd am ieșit din Centru, stau tot prin gazdă. Nu pot să îmi amintesc cîte locuințe am schimbat. Am locuit împreună cu prietena mea și cu alte fete în toate cartierele din oraș, prin apartamente care mai bune, care mai rele. însă niciodată nu am simțit că avem o casă a noastră în care să putem să stăm liniștite. Pentru că nu știm niciodată unde ne vom muta a doua zi, nu am putut să ne cumpărăm mai nimic. De la fiecare gazdă plecam cu un obiect lipsă. în aceste condiții, nu am îndrăznit să dăm banii pe mobilă sau pe obiecte mai mari, chiar dacă în anii în care am muncit am reușit să strîngem ceva. Colega noastră de apartament, care este simplă croitoreasă, a reușit să adune 50 de milioane. Ea și-a rupt de la gură, însă eu nu am fost de acord cu așa ceva, deoarece consider că sănătatea e mai importantă decît toate”, precizează Gabi.
Acum, fetele locuiesc într-un apartament pe care abia l-au închiriat. Deși au salarii foarte mici, ele se străduiesc să aducă cît mai multe îmbunătățiri locului în care își petrec cea mai mare parte a timpului liber. „Nu ne permitem să cheltuim foarte mult, dar cu toate acestea încercăm să facem ceva pentru ca locul căruia îi spunem «acasă» să arate mai bine. Dar și așa avem mici rețineri. Așa se întîmplă cînd nu ai nici o certitudine”, adaugă Gabi.
Și pentru că sîntem în pragui Anului Nou, cele două tinere își permit să viseze. Ele își doresc mult o mașină de spălat automată. Ca să o obțină, s-au hotărît să facă tot posibilul să ajungă la una dintre emisiunile la care dorințele participanților se împlinesc. De asemenea, Gabi și Maria speră ca în anul care vine să poată să meargă la muncă în străinătate. Dar pînă atunci, ele trebuie să își rezolve problema pașaportului. „Am avut mai multe ocazii să plecăm la muncă în afara țării. Dar nu am avut pașaport. Și pentru a intra în posesia acestui act avem nevoie de buletine. însă noi, fetele provenite din centre, nu prea găsim o persoană care să fie de acord să ne ajute în această privință. Oamenii nu au încredere, deși unele dintre noi avem reală nevoie de sprijin”, completează Maria.
Timp de mai bine de o oră, în care au vorbit despre viața lor din familie și din centrul de plasament, dar și despre ceea ce au trăit după ce nu s-au mai aflat sub aripa Protecției Copilului, fetele nu au încetat să zîmbească. Deși au trecut printr-o mulțime de situații neplăcute, dureroase chiar, fetele nu s-au dat bătute și continuă să spere. Poate la un cămin al lor, un acoperiș sigur deasupra capului. (Oana MĂGUREAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!