Absolvenții școlilor profesionale care în aceste zile susțin examenul de absolvire a școlii pe care au urmat-o timp de trei ani nu se gîndesc decît la plecat în străinătate. Luni și marți, cei aproape două mii de elevi au susținut proba practică, iar miercuri a venit rîndul evaluării scrise. Subiectele au venit de la București, așa încît să nu mai fie pusă pe tapet ideea că la profesională nu se face carte și că profesorii îi trec pe ochi frumoși pe elevi. Lucru care nu este decît parțial advărat. Pentru că în ziua probei scrise, în cele cîteva școli în care am fost să discut cu elevii, mai toți aveau sub braț o carte sau un caiet din care, poate cu îngăduința profesorilor supraveghetori, s-au mai inspirat ca să treacă proba scrisă. Unii comentau între ei subiectele, alții își calculat deja media finală. „Nu a fost greu deloc. Pînă la urmă, tot vom lua examenul”, ne-a spus un adolescent care studia destul de relaxat baremul de corectare. Mai toți elevii au privit evaluare ca pe un examen care va fi luat, pentru că prioritățile lor sînt cu totul altele. „Vreau să plec în străinătate, pentru că în țară nu poți să faci mare lucru după ce termini școala. Eu am terminat la profilul mozaicar- montator plăci, iar în domeniul astă potă să mă angajez. Am un unchi în Germania și cred că am să plec și eu acolo”, ne-a declarat Ovidiu Hodea, din Gioseni, care a absolvit școala profesională de la Colegiul Tehnic „Anghel Salygny” din Bacău. De altfel, indiferent că sînt de la țară sau de la oraș, mai toți absolvenții școlilor profesionale nu se gîndesc decît cum să plece cît mai repede din țară, într-un loc unde își găsesc de muncă și sînt cît de cît bine plătiți. Emilian Hurubaș a învățat în școală tot meseria de mozaicar și știe deja că avînd această calificare își găsește foarte ușor un loc de muncă în afara granițelor. „N-am ce să lucrez aici, pentru trei milioane de lei pe lună. Am vorbit deja cu un prieten și după ce termin cu examenul cred că plec în Italia”, recunoaște tînărul. Inclusiv fetele sînt dispuse să plece la muncă peste hotare, chiar dacă meseria pe care au învățat-o în școală este practicată în străinătate în special de bărbați. Dacă va lua examenul, Ana Maria Ciobanu se poate angaja ca și muncitor calificat în meseria de tîmplar. „Vreau să plec în Spania, că aici nici nu-mi găsesc de muncă, nici nu fac bani”, confirmă și adolescenta de 18 ani tendința generală a absolvenților de a lua drumul străinătății. Chiar dacă foarte mic, printre absolvenții școlilor profesionale care în aceste zile susțin examenul mai sînt și cîțiva care vor să facă, mai departe, școală. Ei vor să urmeze cursurile serale, ca obțină diplomă de bacalaureat, după care își fac planturi tot de plecat în străinătate.
La examenul de absolvire a școlii profesionale s-au înscris în acest an 2.015 elevi care vor susține probele în 26 de centre de examen. După primele două zile de evaluare, doar zele elevi lipsiseră. Vineri și sîmbătă, absolvenții vor susține proiectul, iar apoi vor fi afișate rezultatele. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.