Tîrgurile din județ, închise din cauza confuziei stîrnite de DSV

Administrator

După instituirea carantinei umane, care ulterior a fost ridicată, de cînd gripa aviară a apărut în județul nostru se menține o altă situație aberantă, motivată de aceeași epidemie. în nici un tîrg și obor din județ nu se mai permite comercializarea de porumb, grîu sau alte cereale. Interzicerea vînzării acestora și amenințarea cu amendă a celor care ar îndrăzni să vină cu o asemenea marfă în tîrguri a adus populația din localitățile afectate în pragul disperării.

„DSV ne-a interzis comercializarea furajelor”

în orașul Dărmănești, măsura a fost luată pe 21 mai. De atunci, localnicii nu mai pot cumpăra din tîrg nici un bob de porumb. Totuși, unii comercianți mai curajoși au recurs la o altă soluție de a-și vinde marfa. Mai mult ori mai puțin discret, au început să meargă din poartă în poartă, dar prețul oferit de ei este mai mare decît cel de pe piață. Conducerea Primăriei Dărmănești spune că decizia nu-i aparține. „Printr-o adresă, Direcția Sanitar-Veterinară ne-a atras atenția că din 21 mai se interzice orice activitate de comercializare a animalelor, păsărilor, produselor de origine animală și a furajelor. Nu a menționat la ce furaje se referă. Cum porumbul este folosit și ca hrană pentru animale, noi ne-am conformat”, declară Mihai Buzatu, viceprimarul orașului Dărmănești.
Unul dintre cele mai mari tîrguri din județ, ținut sîmbăta, este cel din Tescani. Negustori și mușterii de pe toată Valea Tazlăului, dar și de pe Valea Muntelui și de dincolo de Bacău vin la tîrg la Tescani. De trei săptămîni, însă, porțile tîrgului sînt închise. Lumea a înțeles și nu mai vine aici cu animale de vînzare. Dar cei cu cherestea și cu alte mărfuri, industriale? „Am văzut la poarta tîrgului, uitîndu-se a pagubă peste gard, cîțiva samsari, pe care acum îi și cunosc – spune un megieș al tîrgului din Tescani, Vlad Marin. Au plecat cu coada între picioare, tîrgul nu mai are animale. Dar satul huruie, sîmbăta dimineața și chiar și în alte zile, ca și înainte, de căruțele cherestegiilor, care își cunosc mușteriii și trag direct pe la porțile lor. Primăria mai încasa ceva bani, cu tîrgul deschis, dar acum nu mai ia nimic. Nimeni nu ne-a spus o vorbă cînd s-a închis tîrgul, n-am citit nici prin ziare și nici nu știm cînd se va deschide din nou”.
Precupeții din zona de munte, dar și cei de prin Galați, Vrancea și Brăila, apucau, duminică de duminică, drumul spre Palanca. De cînd cu gripa aviară, și porțile acestui tîrg au fost închise. „Avem un tîrg frumos – ne-a spus primarul comunei, Dumitru Tulpan. L-am închis, după ce ni s-a atras atenția asupra pericolului de gripă aviară. Dar ne-am gîndit la negustorii de materiale de tot felul (numai alimentare nu, nici de animale și păsări), ca și la cei care au nevoie de mărfurile lor și, de duminica trecută, le-am permis să intre din nou în tîrg. Cînd se va ridica restricția și la vînzarea de animale, vom proceda la fel”.

Directorul DSV: „Cerealele nu intră în categoria furajelor”

Dacă inițial Vasile Zaharia, directorul Direcției Sanitar-Veterinare, a susținut că a interzis doar comercializarea animalelor și păsărilor, cînd i-am amintit de adresa la care a făcut referire viceprimarul orașului Dărmănești, a confirmat că interdicția are în vedere, într-adevăr, și produsele de origine animală, și furajele. Dar a replicat: „în categoria furajelor nu intră porumbul. Eu așa am învățat. Este un lucru pe care trebuie să-l știe fiecare primar”. Dicționarul Limbii Române, însă, cuvîntul „furaj” îl explică astfel: „produs de origine vegetală, animală sau minerală folosit pentru hrana animalelor”. Or, porumbul este un produs vegetal care se utilizează și în furajarea animalelor. „Cerealele nu intră în această categorie, deci adresa nu se referă la ele”, susține, în continuare, ferm directorul DSV. Cum părerile sînt împărțite, normal ar fi fost ca DSV să fi precizat mult mai clar ce furaje sînt interzise. Astfel, nu se crea această confuzie generală. (Elena ȚINTARU, Petru DONE)ltă situație aberantă, motivată de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.