Știrile Zilei
18:25 [Economie]Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău face un nou pas către eficiență energetică: a fost semnat contractul pentru construirea primului parc fotovoltaic cu sistem de stocare 18:00 [Top Story]Femeie căzută pe drum, cu o rană la față a fost salvată de o patrulă de jandarmi, în Târgu Ocna 13:49 [Anunțuri]Comunicat CRAB: lucrări la conducta din zona Gării 11:50 [Locuri de muncă]Thermoenergy Group SA angajează prin concurs 11:24 [Anunțuri]Anunț public 09:01 [Actualitate]Tragedie pe DN12A, la Agăș! Un motociclist de 61 de ani a murit într-un accident 07:54 [Actualitate]Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune de peste 1 milion de euro – UPDATE 07:35 [Economie]Baterie de 88 MW și 176 MWh la Buciumi. Unul dintre cele mai mari proiecte de stocare a energiei din România intră în linie dreaptă 07:11 [Top Story]Banii la Primărie, riscurile la clienți! Hotelul Central, deschis pentru ședințe foto contra cost, deși clădirea prezintă pericol de accidente 06:53 [Top Story]Simba Invest Bacău și-a redus afacerile cu aproape 44%. Compania a rămas însă pe profit 18:25 [Economie]Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău face un nou pas către eficiență energetică: a fost semnat contractul pentru construirea primului parc fotovoltaic cu sistem de stocare 18:00 [Top Story]Femeie căzută pe drum, cu o rană la față a fost salvată de o patrulă de jandarmi, în Târgu Ocna 13:49 [Anunțuri]Comunicat CRAB: lucrări la conducta din zona Gării 11:50 [Locuri de muncă]Thermoenergy Group SA angajează prin concurs 11:24 [Anunțuri]Anunț public 09:01 [Actualitate]Tragedie pe DN12A, la Agăș! Un motociclist de 61 de ani a murit într-un accident 07:54 [Actualitate]Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune de peste 1 milion de euro – UPDATE 07:35 [Economie]Baterie de 88 MW și 176 MWh la Buciumi. Unul dintre cele mai mari proiecte de stocare a energiei din România intră în linie dreaptă 07:11 [Top Story]Banii la Primărie, riscurile la clienți! Hotelul Central, deschis pentru ședințe foto contra cost, deși clădirea prezintă pericol de accidente 06:53 [Top Story]Simba Invest Bacău și-a redus afacerile cu aproape 44%. Compania a rămas însă pe profit

Toți consilierii locali, părtași la „Tombola Constituției”

Redacția Ziarul de Bacău

• Dan Matei Agaton, secretarul general al PSD, a afirmat ieri că va trimite hotărîrea Consiliului local Bacău referitoare la tombolă la Curtea de Apel pentru cercetări • social democrații s-au supărat că reprezentanții PD și PNL de la centru au cerut invalidarea referendumului și acuză opoziția de duplicitate • primarul Sechelariu

Toți consilierii locali băcăuani vor da socoteală pentru că au votat proiectul de hotărîre referitor la organizarea tombolei cu televizoare în zilele de referendum. Acum două săptămîni, consilierii au fost de acord ca, din bugetul local, să fie alocate 73 de televizoare, pentru fiecare secție de votare din oraș. Cîștigătorii televizoarelor urmează a fi stabiliți în urma unei trageri la sorți. Pentru aceasta, însă, fiecare persoană care a votat a completat un talon, care a fost introdusă într-o urnă. În prima zi de desfășurare a referendumului, urnele, însoțite de oameni ai Primăriei Bacău, au fost amplasate în incinta secțiilor de votare sau în imediata apropiere a acestora. După ce reprezentanți ai PD, PUR și PRM au reclamat această practică la Biroul Electoral Județean (BEJ), dar și la cel central, s-a luat decizia ca urnele și oamenii primăriei să stea la o distanță de peste 500 de metri, în afara secțiilor de votare, așa cum, de altfel, prevede legea.

Biroul Electoral Central a sesizat Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Bacău, cu privire la acest caz, dar sesizarea l-a avut în vizor doar pe primarul Dumitru Sechelariu. Reprezentanții PSD au decis, ieri, că cercetarea trebuie extinsă la toți cei 31 de membri ai Consiliului Local Bacău. Decizia a fost luată de liderii PSD după ce reprezentanții de la centru ai PD, PNL, PUR și PRM au cerut invalidarea referendumului. Într-un comunicat de presă, PSD acuză alianța PNL – PD de duplicitate. „Partidul Social Democrat a constatat duplicitatea PNL și PD și la Bacău, unde consilierii locali liberali și pediști au votat hotarîrea Consiliului Local de organizare a unei tombole în zilele referendumului. În schimb, liderii de la centru ai PNL și PD contestă legalitatea tombolei și au solicitat declanșarea anchetei penale împotriva primarului Bacăului, deși acesta a pus în practică o hotărîre a Consiliului Local, votată de consilieri”, se arată în comunicatul de presă al PSD.

Dintre cei 31 de aleși locali băcăuani, doar unul singur s-a

opus acestei inițiative. Este vorba despre Ioan Enășoaie, consilier

PRM, care a cerut explicații înainte de a vota. În rest, cei trei reprezentanți PNL, doi de la PD, tot atîția de la PRM și unul de la PUR au fost de acord cu propunerea. Consilierul Enășoaie și-a explicat refuzul prin faptul că la proiectul de hotărîre nu era anexat nici un document justificativ. Colegii din opoziție n-au fost deranjați însă de acest aspect și au spus „Da” proiectului. Astfel, ei au acceptat ca 1,5 miliarde de lei din bugetul local să fie alocate referendumului. În acel proiect se făcea referire și la organizarea tombolei și oferirea a 73 de televizoare cetățenilor care vor veni la vot.

Consiliul Local Bacău este format din 17 consilieri PSD, trei de la

PNL, tot atîția de la PRM, doi de la PD, doi de la PNTCD, unul de la PUR, iar ceilalți sînt independenți. Cifrele dovedesc că, și dacă toți consilierii din opoziție și cei independenți s-ar fi opus, proiectul tot ar fi putut obține majoritatea necesară, adică 50 plus unu din voturi.

„Să vină cu duba și să ne aresteze pe toți”

Primarul Dumitru Sechelariu s-a arătat nemulțumit de turnura pe care au luat-o lucrurile, mai ales că, spune el, legea în acest caz este foarte clară. „Propunerea a aparținut Consiliului local, iar eu mă solidarizez și voi răspunde dacă va fi nevoie, împreună cu domnii consilieri. Cine nu înțelege speța legii e un mare dobitoc. Dacă eu, Dumitru Sechelariu, aș fi candidat și foloseam banii mei, sau, și mai rău, pe cei ai Consiliului local, era cu totul altceva. Dar acum n-a candidat nimeni, n-a fost vorba de alegeri la partide. Consiliul local al municipiului Bacău nu a făcut altceva decît să organizeze o premiere a băcăuanilor, cu banii cetățenilor. Toate partidele au fost de acord. De ce? Să vină lumea la vot pentru Constituție”, a explicat ieri primarul Bacăului. El mai spune că la fel s-a procedat și în cazul Loteriei Române, iar despre acest subiect nimeni nu pomenește nimic acum. „Loteria Română, care e a statului, a dat două milioane de euro cu ocazia referendumului pentru Constituție. Despre asta de ce nu scrie nimeni nimic? Dacă președinții secțiilor de votare, care știau legea și erau suverani acolo, au acceptat urnele, foarte bine. Cînd s-a decis să le mute la cinci sute de metri, le-au mutat. Dacă există vreun judecător care crede că am greșit, să vină cu o dubă și să mă aresteze, pe mine și pe toți consilierii, să ne închidă. Dar eu nu cred să facă cineva așa ceva. Ce, alți primari din țară n-au organizat lucruri similare? Nu pentru ei, ci ca să iasă lumea la vot?! La Bacău, toți consilierii au fost de acord cu tombola, mai puțin unul de la România Mare. PNL și-a respectat cuvîntul și pentru asta are toată stima mea. Dar deputatul Nistor ce-a făcut?! Nistor, zis «Cîrtiță», a spus la Bacău că sprijină noua Constituție și a făcut pînă la urmă altceva”, a declarat Dumitru Sechelariu.

Consilierii locali au acum păreri diferite

L-am întrebat pe Ionel Floroiu, fost consilier local PD, care acum

este independent, ce părere are despre inițiativa PSD de a cere

justiției să facă lumină în acest caz. El a spus că nu se teme că ar putea fi tras la răspundere. „Aici nu este vorba despre mituirea votantului. Aici este vorba despre intenția noastră de a scoate oamenii la vot. Prezenți la urne, ei puteau să spună «Da» sau «Nu» pentru noua Constituție. Eu cred că domnul Agaton a făcut un gest politic. Mai cred și că organismele abilitate să-și exprime opinia în acest caz o vor face așa cum trebuie”, ne-a declarat Floroiu.

Dan Avram, consilier PNL, spune că „legea de modificare a Constituției nu ne-a fost prezentată nouă, consilierilor, înainte, ca să știm ce votăm. A existat însă avizul de legalitate de la Departamentul Juridic, de la domnul Lăzărică, și unul de la secretarul Consiliului Local bacău, Dumitru Popa. Nu toți consilierii sînt juriști. Neavînd acest lucru, am acceptat să votăm, dar numai pentru secțiile care vor depăși 50% ca procentaj al prezenței la vot. Nu s-a spus atunci că urnele vor fi în secțiile de votare și nici nu am vrut ca cineva să tragă foloase de pe urma tombolei”, a fost explicația lui Dan Avram.

Ultimul care și-a exprimat poziția față de acest subiect a fost Ilie Bîrzu, consilier local PSD. „Noi nu am vrut să momim pe nimeni, am vrut doar ca lumea să se prezinte la vot. Eu îmi mențin poziția. Oricum, a urmat controlul Prefecturii, care putea să atace hotărîrea în justiție, iar hotărîrea luată de noi era anulată de drept. Dar Prefectura n-a atacat în instanță. Eu sper ca ceilalți colegi să nu dea înapoi acum. N-a fost interesul particular al cuiva, ci al comunității”, ne-a declarat consilierul Bîrzu. Răspunsul final în toată această poveste va aparține Curții de Apel Bacău. (Eduard ADAM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.