HANDBAL MASCULIN – LIGA NAȚIONALĂ: Așteptată cu mare nerăbdare de către suporterii băcăuani, revenirea pe prima scenă masculină handbalistică a Științei, după o pauză de șapte ani, nu a coincis cu un rezultat favorabil echipei băcăuane. Știința Municipal Dedeman Bacău a întîlnit ieri, în prima etapă a campionatului, pe HC Minaur Baia Mare, o echipă pe care o învinsese la scor în meciurile de pregătire. Numai că, de această dată, tracul și-a pus serios amprenta pe evoluția elevilor lui Gabriel Armanu și Stelian Bursuc care nu au reușit să ducă la bun sfîrșit o partidă care se anunța încheiată cu succes al localnicilor. De menționat este și că partida a început cu un moment de reculegere în memoria regretatului antrenor Marcel Păunică.
Gazdele au început furtunos și în minutul al treilea conduceau cu 5-1, pe fondul unui joc inspirat și eficient al extremei dreapta Onyiejekwe. Elanul băcăuanilor s-a mai domolit apoi, dar ei au reușit să păstreze aproape în permanență o diferență de două, trei goluri. Ba chiar, cu șapte minute înainte de pauză, Știința a reușit să stabilească cea mai mare diferență de pe tabela de marcaj, 12-7, pentru ca imediat să cadă în joc și să lase oaspeților posibilitatea de a egala, 13-13. Finalul primei părți a aprținut gazdelor care au terminat în avantaj, 15-13. Aspectul jocului s-a mai păstrat o perioadă scurtă, după care au început să apară greșelile în tabăra gazdă, pase imprecise și neatenție. De cealaltă parte, maramureșenii au jucat foarte bine la intercepție și au fructificat contraatacurile aferente, astfel încît au egalat la 19. A urmat o mică zvîcnire a gazdelor, 24-21 și de aici oaspeții au preluat inițiativa. Nu mai puțin adevărat este că Irimuș a avut o prestație excelentă în poarta Minaurului și astfel oaspeții au trecut în avantaj, 24-25, 26-27. Ionuț Rotaru, cel mai bun jucător de la Știința, a reușit să restabilească egalitatea cu un minut înainte de final, apoi Știința a avut ultimul atac însă, cu toate eforturile, nu a reușit să înscrie din șutul expediat în ultima secundă a jocului. Așadar, 27-27.
Public de nota 10
Cei aproximativ 800 de spectatori au încurajat pe tot parcursul meciului echipa băcăuană. Acestora li s-a alăturat și o inimoasă galerie venită de la Piatra Neamț care a făcut front comun cu cea băcăuană. De asemenea, în tribună s-au aflat și multe personalități ale urbei, între care și primarul Romeo Stavarache sau Doina Melinte, director al Direcției pentru Sport a județului Bacău. Păcat că Știința a ratat o mare ocazie de a redebuta cu dreptul în liga națională, într-un meci pe care și l-a făcut singură mai greu decît se estima. Nu întîmplător, băimărenii s-au bucurat minute în șir la terminarea partidei, de parcă ar fi cîștigat partida.
Știința: Apostu (Spiridon) – Rotaru (6 goluri), Bondar (4), Iacob (4), Oniyejekwe (4), Muraru (4), Tancău (1); au mai jucat: Ignat (2), Prachar (2), Armanu, Păunică, Bursuc.
Minaur: Irimuș (Viman, Bogdan Pop) – Surducan (6), Vizhbowski (6), Alin Bondar (6), Pesic (4), Pop (3), Sabou (2); antrenor Petre Avramescu.
Au arbitrat Vasile Pavel și Marian State, ambii din Buzău. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.