Tradițiile băcăuane se mută în Franța

Administrator

Francezii vor intra printr-o poartă de tipul celor de la Berzunți și vor da ochii cu un spațiu românesc din care nu vor lipsi costumele tradiționale, ștergarele, măștile specifice obiceiurilor populare. Pelegrinajul lor va continua prin civilizația Cucuteni, antichitatea geto-dacă și va ajunge pînă la viața social-economică a vremurilor noastre. Cam așa se va prezenta expoziția băcăuană pe care Consiliul Județean Bacău o va prezenta la Limousin, în Franța, la începutul lunii viitoare. „în această expoziție vor fi expuse obiecte de patrimoniu, aspecte din viața modernă și contemporană, viața economică cu firme recunoscute din județul nostru. Va fi prezent și învățămîntul local, Universitatea Bacău fiind foarte receptivă și trimițîndu-ne pentru spațiul expozițional materiale de foarte bună calitate, majoritatea în limba franceză, precum și cărți editate de-a lungul anilor, tot în franceză. Apoi vor fi prezentate instituțiile de cultură și viața medicală a Bacăului”, a declarat Victor Mitocariu, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău. Un loc aparte în cadrul expoziției băcăuane la Limousin va fi dedicat celor care și-au lăsat amprenta prin cuvintele și muzica lor, avînd oarece legături cu Franța. „Vor fi prezenți scriitorii băcăuani din filiala Uniunii Scriitorilor, cu traduceri, reviste importante, precum și medalioane cu George Bacovia, George Enescu, Tristan Tzara, George Apostu și Ion Borcea”, a mai spus vicele Mitocaru.
Chiar dacă nu va avea prezenți în mijlocul francezilor, meșterii și rapsozii băcăuani „pe viu”, expoziția băcăuană va purta pe meleagurile lui Balzac și filme cu anumite tematici. „Nu ne putem permite să ducem persoane prea multe în Franța, în schimb vom difuza filme cu obiceiurile de iarnă, jocul ursului de la Dărmănești, vor fi trecute în revistă porțile de la Berzunți, tîrgul meșteșugurilor populare, prezentînd și imagini despre turismul rural. Totul pe un fond muzical de George Enescu”, a precizat Victor Mitocaru. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.