În fiecare zi lucrătoare a săptămînii, în jurul orei 16.00, Calea Republicii devine locul unor ambuteiaje de nedescris. Numărul mare al mașinilor care vin din direcția marilor întreprinderi la sfîrșitul programului face ca autovehiculele să se deplaseze cu viteza melcului și fiecare intersecție semaforizată să se blocheze uneori minute în șir.
În zilele cele mai aglomerate, parcurgerea distanței dintre intersecția cu strada Chimiei și cea cu strada Narciselor poate dura și zece minute, viteza de deplasare fiind de 10 – 20 de kilometri la oră, cu zeci de opriri. Asta în condițiile în care distanța dintre cele două intersecții nu depășește jumătate de kilometru. „E mai mult stres, nici nu știu pe unde să o mai iau. Trec zilnic pe-aici și așa este de multă vreme. Sînt foarte multe mașini, trei semafoare, toți sînt nervoși, obosiți, abia aștept să trec de semaforul de la Narcisa!”, a spus Constantin Sas, unul dintre conducătorii auto care circulă zilnic în zona amintită în drum spre fabrică și înapoi spre casă. De multe ori, intersecția cu strada Aviatori este blocată complet de autovehiculele care au apucat să pătrundă în intersecție și au fost „prinse” de culoarea roșie a semaforului. Alteori, pe tronsonul amintit traficul amintește de marile orașe americane, cu străzi aglomerate, șoferii fiind obligați să folosească numai prima treaptă de viteză.
Cu zeci de opriri și porniri este firesc ca și consumul de combustibil să crească. Chiar dacă viteza foarte mică de deplasare elimină riscul producerii unor accidente, fiind posibile cel mult tamponări ușoare, aglomerația imensă din intervalul 16.00 – 16.30 reprezintă un factor de disconfort pentru cei mai mulți șoferi. De aceea este recomandată luarea unei marje de siguranță în cazul în care circulați și pe Calea Republicii la o oră de vîrf, situație în care parcurgerea a doi-trei kilometri poate necesita minute bune de așteptare și nervi puși la grea încercare. (Codrin POP)
Lasă un răspuns