Trăiește într-un cort de plastic, în centrul Bacăului

„Dimineața, întîi mă spăl cu lacrimi, apoi cu apă”, asta spune, de
un deceniu, în fiecare dimineață, o femeie din Bacău pentru care o
folie de plastic este singurul acoperiș deasupra capului și singura
avuție. Ba nu. Mai are trei copii, ajunși acum „mari”, de 12, 13 și 14
ani, pe care îi crește la o cunoștință și pe care îi vede rar. Nu pentru
că nu i-ar iubi. Pur și simplu pentru că îi este rușine să le spună
unde locuiește.
Cerasela Lupu are 37 de ani, și niciodată nu a știut ce înseamnă
să ai o casă. Soțul nu a trecut-o peste prag după cununie, pentru
că toată viața și-a petrecut-o într-o baracă de la marginea orașului,
pînă acum o lună, cînd primăria a evacuat-o. Părăsită și de bărbat,
care și-a luat lumea-n cap, și cu trei copii, femeia nu s-a lăsat
doborîtă de soartă. Și-a dus copiii la o cunoștință, iar ea și-a găsit
adăpost într-o groapă din curtea fostei mori de pe strada Nicu Enea, pe locul unde se va construi un supermarket. âi este rușine să le spună asta copiilor, pe care îi ajută din puținii bani ciștigați după ce vinde cîteva amărîte de cartoane. „De zece ani stau pe drumuri. Am depus cerere la Primărie, dar nu am primit nici un răspuns. Aici stau, gătesc, ma spăl cu apa adusă din vecini. Mi-e frică, da’ n-am ce să-i fac. Dacă vin peste mine, ce pot să-mi facă? Să mă omoare? Și ce dacă? N-am nimic de pierdut. Nu cerșesc, nu sînt curvă, vreau doar să-mi ajut cinstit copiii”, spune, cu lacrimi în ochi, Cerasela. Ferită de lume, femeia și-a încropit cortul în care doarme și se trezește în fiecare dimineață cu o rugăciune, pe care o spune în fața unei icoane pe care a pus-o în spatele „casei”, sub un mal de pămînt. Nu contează că n-are ce pune pe masă. Pentru că nici asta n-are. „Dimineața întîi mă spăl cu lacrimi, apoi cu apă”, spune femeia. Singură într-un cort de plastic, în centrul Bacăului, femeia mai are puterea să-și ridice privirea de dincolo de groapă și sa privească spre cer. Sau spre vecinii din blocurile luxoase din jur. Dincolo de lacrimi, nu se citește decît un singur cuvînt: disperare. A pierdut totul. Nu i-a mai rămas decît puțină, foarte puțină speranță. Așteapta clipa cînd Dumnezeu își va întoarce fața spre ea. (Florin CRĂCIUN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!