Este aproape oră nouă seara. Obosită și apatică de la căldura care încă își face simțită prezența, aștept un autobuz în stația de pe strada Mioriței. Un grup de tineri, elevi de liceu cel mai probabil, gălăgioși, se bucură din plin de vacanță. La cîțiva metri de ei, pe una dintre bănci, se așează, tremurînd, un bătrînel de vreo 65 de ani. Blugii bătrînului, un obiect de vestimenție specific prin execelență tinerilor care le făceau curte zgomotos codanelor din grup, au fost cei care mi-au atras atenția prima dată. L-am privit mai atent. Extrem de curat și îngrijit, cu ochii sclipind de inteligență, cu părul alb atent pieptănat, în blugi și cu o geacă de tercot deschisă la culoare, bătrînul a abandonat alături de scaun o cîrjă de metal. În mînă, învîrtea în mînă un trandafir alb, căruia îi curățase cu grijă spinii.
M-a amuzat cochetăria lui, imaginîndu-mi galanteria cu care i-ar fi înmînat vreunei doamne trandafirul. Cu gîndul la scena imaginară, aproape că nu am aboservat cînd a oprit în stație o Leganza. Pe lîngă noi a trecut preocupat un tînăr de cel mult 30 de ani,care a intrat în magazinul din stație. S-a întors încărcat de pachete, cu bătrînul pe urmele lui. I-a spus ceva, dar bărbatul nu l-a auzit. Bătrînul a repetat, dar șoferul tot nu l-a auzit. Am surprins ceva despre o pîine. Într-un final tînărul s-a oprit, puțin surprins. A ezitat în fața portierei, dar a deschis și a intrat în mașină. Bătrînul s-a întors printre călătorii din stație, cu o lacrimă mijindu-i în colțul ochilor și s-a retras rușinat către tortuar. Nu s-a mai întors către bancă. A luat-o spre Curtea de Apel. M-am îndreptat spre el. Bătrînul se uita la trandafirul alb din mînă. Mi-am făcut curaj și l-am întrebat dacă voia bani de pîine. „Da, doamnă. Dar nu cred că m-a auzit. Voiam să-i dau trandafirul ăsta în schimbul a zece mii de lei”, mi-a spus, jenat. Scot cîteva zeci de lei din portmoneu și-i întind. „Mulțumesc frumos și bogdaproste. Dar nu cred că aveți nici dumneavoastră prea mulți, că așteptați autobuzul. Pot să vă ofer trandafirul?”, m-a întrebat bătrînul. Ca și cum bătrînețea lui, la fel de albă ca și trandafirul cu care voia să-și cumpere pîinea din ziua aceea,nu ar fi fost îndeajuns de umilitoare. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns