Directia Comerciala a societatii Transelectrica a inceput, ieri, 20 noiembrie, la Bacau, o serie de contacte si dezbateri cu principalii clienti, pentru corelarea prevederilor legislative din contracte. La consfatuire au fost prezenti Cristian Sorin Pispiris, directorul Directiei Comerciale, Stefan Tibuleac, directorul general al Sucursalei Bacau a Transelectrice, si reprezentanti ai staff-ului acestei societati si ai sucursalei bacauane, iar din partea clientilor reprezentanti ai societatilor E.ON Moldova, Hidroelectrica – Sucursala Bistrita, CET-urilor Bacau si Iasi si ai societatii Termica Suceava.
„Am considerat necesar sa avem aceasta serie de consfatuiri – a spus Cristian Sorin Pispiris – pentru ca sintem in faza in care pregatim propunerile de noi conventii cu clientii nostri pentru a reglementa sistemul contractual pe care il avem cu ei si care are la baza prevederi normative din anul 2005. Experienta a demonstrat ca acestea trebuie imbunatatite, astfel incit si noi si clientii si colaboratorii nostri sa scurtam timpul de incasare a facturilor pentru serviciile furnizate. Avem, deci, in vedere asigurarea lichiditatii financiare pe piata de energie electrica, de care au nevoie, in definitiv, toti jucatorii de pe aceasta piata”.
Cinci tipuri de contracte in discutie
Reprezentantii Transelectrica au prezentat, astfel, cele cinci tipuri de contracte si conventii ale societatii. Acestea sint Contractul cadru pentru prestarea serviciului de transport, a serviciilor de sistem si a celor prestate de operatorul comercial la piata angro a energiei electrice, Contractul cadru pentru serviciul de distributie a energiei electrice, Contractul cadru de furnizare a energiei electrice, Contractul cadru pentru vinzarea sau cumpararea de servicii tehnologice de sistem, Conventia de asumare a responsabilitatii echilibrarii si Conventia de Parte Participanta la Piata de Echilibrare. Participantii la cosfatuire au dezbatut principiile pentru definirea termenelor si penalitatilor din contracte si conventii, validarea platilor, principiile la definirea daunelor si cuantificarea daunelor. „Propunerile noastre – a precizat directorul Directiei Comerciale – ajung pina la injumatatirea termenelor de plata, care sint acum de peste 50 de zile calendaristice. De asemenea, propunem in contracte si conventii clauze de penalitati clare, fara loc de interpretari, pentru ca actualul act normativ nu aduce multa lumina in acest sens. Mai vrem termene de plata corelate intre tipurile de contracte si un nivel de penalitati real, nu un factor de presiune asupra debitorului, pentru ca acesta sa poata sa-si exercite din timp obligatiile”. Transelectrica mai propune eliminarea termenelor de gratie din contracte, conform legii. In sistemul de transport al energiei electrice pot aparea oricint defectiuni care sa duca la intreruperea furnizarii de energie, iar in sistemul de plata a serviciilor sint posibile sincopele. Toate acestea se platesc, iar sistemul trebuie clar reglementat, pentru a nu incapea dubii.
Piata energiei nu este atinsa de criza
Propunerile de imbunatatire a prevederilor contractuale sint sustinute de cei de la Transelectrica pe motivul imbunatatirii efective a asigurarii lichiditatii financiare, iar Cristian Sorin Pispiris a negat orice legatura a initiativei societatii in acest sens cu criza economica si financiara mondiala, de care ne temem toti. „Criza nu se simte, inca, in acest domeniu de activitate – a precizat directorul de la Transelectrica. Initiativa noastra are doar un scop lucrativ, de mai buna cooperare cu partenerii nostri”. Transelectrica este operatorul de transport si de sistem din România, cu un rol cheie pe piata de energie electrica din Romania. Sucursala Bacau este cea care are cele mai putine probleme in sistemul comercial al societatii, fapt pentru care seria de consfatuiri a inceput cu ea. Transelectrica are opt sucursale in toata tara.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.