Transparență de fațadă la Finanțe

La Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP), transparența e un cuvînt necunoscut. Cele puțin, asta a fost impresia cu care am rămas în urma demersurilor noastre de a afla numărul de mobil al directorului.
Sun pe centrala instituției, mă recomand Constantin Istrate, spun că vreau să reclam ceva, iar secretara directorului general Mircea Muntean îmi spune că „șeful este într-o întîlnire”. Explic că nu vreau neapărat să vorbesc pe loc, dar că mă mulțumesc și cu telefonul său mobil. Secretara îmi spune că-i pare foarte rău, dar că nu mi-l poate da. întreb dacă telefonul directorului nu e plătit din banii publici și explic că, dacă-i așa, ar trebui să am și eu acces la el, că doar și eu plătesc taxe la stat. Duduia de la celălalt capăt devine subit irascibilă, îmi replică scurt „nu știu despre ce vorbiți”, apoi îmi cere să revin peste 15 minute.
Lucru pe care-l și fac. A doua oară, după ce îmi dau același nume, ajung să discut cu directorul. Lui îi explic, de fapt, cine sînt și ce vreau. Directorul a recunoscut că factura telefonului mobil e suportată din banii instituției. Cînd i-am spus, însă, că secretara nu mi-a dat numărul lui de mobil, Mircea Muntean a motivat că „oamenii care sună îl primesc, dar e o măsură de precauție. Pentru că, să știți, nu-i firesc să fii la mîna oricui, să te înjure în miez de noapte”. Șeful de la Finanțe a adăugat că instituția are 12 centrale și că e imposibil ca cineva să nu-l găsească pe unul dintre ele.
Probabil că așa o fi, cum spune domnul director, însă transparența îi caracterizează exclusiv pe șefi. De faptul că de la secretară nu scoatem nimic ne-am convins tot ieri, dar după-amiază. Cînd am sunat din nou la Finanțe, pentru că uitasem să-l întreb pe director chiar numărul de mobil, pe care intenționam să-l prezint în ziar. Ei bine, aceeași secretară, căreia, atenție!, m-am prezentat că-s de la Ziarul de Bacău a refuzat categoric să-mi de anumărul de mobil al directorului. Și, ca să scape cumva, mi-a făcut legătura la directorul adjunct Cezar Marariu. Care nici el nu mi-a dat mobilul șefului, dar mi-a cerut să revin după cinci minute. Interval în care, mi-am imaginat eu, urma să-și sune superiorul și să-i ceară acceptul. Ei bine, am revenit după cinci minute. Aceeași secretară îmi spune că directorul Marariu a ieșit și că nu știe nici unde a fost chemat, nici cînd revine. în final, îmi propune să-i las un număr de telefon și mă va căuta ea.
După tot acest periplu, e aproape cert că un cetățean n-apucă să discute cu șefii de la Finanțe, decît dacă are vreo „cunoștință” sau nervi de oțel, să tot sune pînă cînd cineva îi va da numărul lui Mircea Muntean. (Eduard ADAM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!