Spitalul Județean de Urgență (SJU) va face o importantă economie financiară la transportul dializaților, din iulie. în urma licitației pentru încredințarea serviciului de transport al bolnavilor de insuficiență renală cronică la dializă, organizată la începutul acestei săptămîni de către spital, cîștigător a fost declarat Serviciul Județean de Ambulanță. „Am analizat bine cele două oferte care au fost prezentate. Cealaltă firmă care a participat la licitație a fost descalificată de către comisie, pentru că, așa cum rezultă din certificatul ei de atestare fiscală, are datorii restante la stat și penalități de întîrziere. în plus, nu are ambulanțieri. Prețul ofertat a fost aproape același la amîndouă unitățile, respectiv destul de mic”, ne-a declarat Liliana Suvac, managerul Spitalului Județean de Urgență. Acesta a preluat contractarea și plata transportului dializaților din 2006. Pînă în această lună, contractul cu același Serviciu Județean de Ambulanță s-a încheiat pe baza tarifului pe fiecare kilometru parcurs. Din iulie, plata se va face pe baza tarifului/ședință. „în acest fel, vom obține o economie considerabilă. Pînă acum, lunar, transportul dializaților ne-a costat un miliard de lei. Din iulie, vom plăti pînă între 600 și 800 milioane lei”, ne-a spus Teofil Roșu, directorul administrativ al SJU. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.