Trecător pe „Drumul plopilor”

Eugen VERMAN

După ce am citit ultima filă a cărții am închis ochii și m-am gîndit: toți sîntem legați de locul unde am văzut lumina zilei pentru prima dată. Locul acela face parte din noi, el înseamnă copilăria, tinerețea noastră, înseamnă obîrșia, iar acest cuvînt e atît de românesc! „Eu sunt o părticică din satul meu, o prelungire a sa. L-am purtat în mine peste tot ca pe o icoană. Am fost fericit cînd a avut liniște și a prosperat, m-am întristat atunci cînd deasupra lui s-au abătut nori negri, aducători de nevoi și suferințe…”. E crezul de suflet al scriitorului băcăuan Pavel Coroi, e simțirea aceea atît de adîncă și atît de năvalnică și atît de „misterioasă” care dăinuie, cu liniște neprihănită și încăpățînare, în ființa celui care și-a purtat pașii, la început șovăitori, dar după aceea tot mai siguri și mai îndrăzneți, pe „Drumul plopilor”, drumul ce ducea spre sat și venea dinspre satul acela care, în teren, arăta ca o „farfurie știrbită”. E satul Budești, din comuna Făurei, județul Neamț, o părticică din „geografia” țării, din istoria ei, pe care Pavel Coroi, cu migală, cu suflet, cu știința și cu sublima dragoste de locul natal, a zugrăvit-o, iată, în această interesantă carte care se numește „Drumul plopilor. Mărturii despre o veche și mare așezare, Budești-Neamț”. După „Comoara de plumb” – carte de referință pentru istoria Tiparului în județul Bacău – acest al doilea volum al distinsului profesor Pavel Coroi, apărut la Editura „Casa Scriitorilor”, întregește percepția noastră, a prietenilor săi, ca și a cititorilor săi, asupra personalității sale și, poate mai mult, asupra sufletului unui om sensibil, devotat scrisului, adevărului, memoriei locurilor și faptelor. „Drumul plopilor” ne arată că autorul – urmaș fidel al predecesorului său Dimitrie Gusti, savantul și creatorul Școlii românești de Monografie – n-a făcut doar „o contabilizare” a unor date și imagini, ci a recreat un univers, o „fărîmă” din pămîntul strămoșesc, l-a readus din străvechime, cu oamenii, cu viața lor ce s-a continuat pînă în zilele noastre. Acolo, la Budești, s-a născut autorul, acolo a cunoscut lumina zorilor și frumusețea amurgurilor, acolo a auzit cîntecele de bucurie și jale, acolo a cunoscut oamenii care i-au îndreptat pașii în viață, eroii satului, preoții și învățătorii, sătenii de rînd, adică oamenii și locurile pe care le aflăm în carte. Ca cititori, toate acestea ne dau senzația clară că facem parte și noi din acele locuri, că am participat efectiv la acea viață, în acea comunitate cu iz de legendă, iar acest sentiment se naște, desigur, din măiestria cu care domnul profesor zugrăvește locurile natale care trăiesc, vii și nealterate, în sufletul său generos. Astfel, copilul și tînărul de odinioară, trecător pe „Drumul plopilor”, a păstrat în cugetul său acele imagini cărora, prin noua sa carte, le-a dat expresia nemuririi. „Cu vîrfurile sus, în slavă, / Tremurînd făr-adăpost,/ Santinele de ispravă,/ Satului i-ați stat la post…”. Balada Plopilor din Budești încheie o generoasă lucrare care, așa cum subliniază prof. dr. Ioan Mitrea, în prefața ei – „… poate fi citită cu interes nu numai de fiii acestui multisecular sat, dar și de toți cei legați sentimental de istoria satului românesc”. e domnul profesor zugrăvește locurile natale care trăiesc, vii și nealterate, în sufletul său generos. Astfel, copil

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!