Trei băcăuani au ajuns la spital în urma accidentelor rutiere

Redacția Ziarul de Bacău

Trei oameni au ajuns la spital în urma a două accidente petrecute joi pe raza județului Bacău. Primul accident s-a petrecut la Dărmănești, unde Gherasim Babă, de 26 de ani, din Tîrnăveni, aflat la volanul autocisternei SB 68 ANI, datorită neatenției, a intrat în coliziune frontală cu o căruță care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, soții Rodica și Vasile Bucur, în vîrstă de 28, respectiv 31 de ani, au fost proiectați pe carosabil. Ei au fost inițial transportați la spitalul Moinești, de unde ieri au fost transferați la Bacău, unde au fost internați cu diagnosticul de traumatism cranian, contuzie cerebrală și multiple fracturi. Tot joi, în jurul orei 14.00, la Traian, Gheorghe Ieșanu, de 32 de ani, a încercat să depășească în mare viteză, cu Dacia BC 25 ESA, o căruță care se deplasa în aceeași direcție de mers, însă s-a răsturnat în afara părții carosabile. Mariana Radu, de 42 de ani, aflată în mașină, a fost internată de urgență la spital, cu diagnosticul de fractură femur drept. (Fl. C.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.