Trei colegii din județ, premiate de Ministerul Educației

Administrator

Reprezentanții a trei instituții de învățămînt preuniversitar din județul Bacău au dat ieri mîna cu Cristian Adomniței, ministrul Educației, Cercetării și Tineretului (MECT), la festivitatea de premiere a concursului de proiecte „Școală europeană”, ediția a IV-a. Printre cei 60 de cîștigători din întreaga țară s-au numărat anul acesta și Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești (clasat pe locul 4, din 60 premiate, cu 186 de puncte, față de 194, cît a obținut ocupantul locului I), Colegiul Tehnic de Comunicații „N. V. Karpen” Bacău (locul 28; 161, 5 puncte) și Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” (locul 38; 156,5 puncte). „Cred că noi am pornit de mult timp pe acest drum și avem numeroase activități cu orientare europeană. Am avut proiecte în care au fost implicați profesori și elevi și am avut cadre didactice instruite în străinătate care au revenit și au adus un aer european în școală”, a declarat Emilia Boghiu, directorul Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” Onești. Fiecare unitate de învățămînt premiată a primit placheta „Școală europeană – 2007” și un premiu de 4.500 lei, bani pentru dotări. Certificatul este valabil trei ani, după care școala trebuie să concureze din nou pentru a intra în posesia lui. La ediția din acest an s-au înscris 159 de unități de învățămînt. (Laura HUIBAN)egiului Național „Dimitrie Cantemir” Oneșt

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.