Trei societăți de construcții din Bacău se pregătesc în aceste zile să paticipe la marea finală a concursului „Trofeul Calității în Construcții”, care va avea loc la începutul lunii viitoare, la București. Este vorba despre firmele „Ecor” SRL Bacău, „Bacon” SA și „Conextrust” SA, care vor participa la acest concurs cu lucrările „BRD – Group Societe General – sediul din Bacău”, „Catedrala Catolică Bacău” și „Bloc de locuințe Unirii Bacău”. Gheorghe Fesan, inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Stat în Construcții, spune că cele trei firme băcăuane se vor alătura unor alte aproximativ o sută de societăți de același profil care s-au numărat printre finaliștii etapelor zonale ale acestui concurs și au reușit să obțină atunci „Premiul Calității în Construcții”. Manifestarea este organizată de Inspectoratul de Stat în Construcții, la împlinirea a 20 de ani de la înființarea instituției. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns