Trei zile și trei nopți. Atît au durat manifestările care au fost organizate la Berești Tazlău cu prilejul aniversării a 25 de ani de la înființarea școlii coordonatoare din comună. Nu doar autoritățile locale, profesorii și elevii de la grădiniță, școala generală și școala de arte și meserii au participat la aceste manifestări. încă de joi dimineață, un grup de copii de la școala din Gîrleni, îndrumați de profesoara de matematică Mariana Ionescu, au răspuns invitației făcute de reprezentanții școlii din Berești Tazlău și au participat la manifestările culturale și competițiile sportive organizate cu această ocazie. „A fost un interesant schimb de experiență între elevii celor două școli. Peste noapte, am fost găzduiți de familiile elevilor bereșteni”, povestește Mariana Ionescu. „Printre oaspeții noștri s-au aflat și elevii clasei a II-a de la Școala «George Enescu» din Moinești. Au participat, împreună cu noi, la concursurile de cultură generală și competițiile sportive și au vizionat expozițiile de desene realizate cu prilejul acestei aniversări”, ține să precizeze Mioara Mîrza Solomon, directorul școlii. La rîndul său, Dumitru Tulpan, primarul comunei, ne-a mărturisit că de puține ori a avut ocazia să asiste la competiții sportive atît de originale cum au fost cele organizate de profesorii și elevii de la școala Berești Tazlău. „Au fost concursuri de alergări unde concurenții aveau picioarele înfășurate în saci sau țineau în echilibru un ou așezat într-o lingură. Tot pentru copii au mai fost organizate carnavaluri și șezători, iar sîmbătă, în ultima zi a manifestărilor, a avut loc predarea de ștafetă între membrii «Generației 25», cum le-am spus absolvenților de clasa a VIII-a de anul acesta și promoției care urmează să termine gimnaziu abia anul următor”, ne-a mai povestit primarul Tulpan. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.