„Trofeul Electricianului 2007” și-a desemnat cîștigătorii la nivel regional

Administrator

Cei mai buni dintre electricienii Filialei de întreținere și Servicii Energetice Electrica Serv – SISE Electrica Moldova Bacău s-au întrecut, timp de două zile (27 și 28 iunie), pentru Trofeul Electricianului, ediția 2007. Concursul profesional organizat de această societate și de organizația de sindicat din cardul Federației Univers a fost ultima etapă înaintea întrecerii care va avea loc, în luna iulie, la nivel național. La concurs au participat cîte 18 electricieni împărțiți pe trei categorii profesionale, în funcție de specializările pe care le au, în total fiind înscriși în întrecere 54 de salariați. „Este, cred, singura breaslă din România care mai organizează astfel de evenimente – a spus, în deschiderea întrecerii, directorul general al SISE Moldova, Toma Suru. Stimularea dorinței de perfecționare continuă a salariaților este o cerință a desfășurării activităților noastre într-un mediu concurențial și se reflectă direct în creșterea calității serviciilor pe care le facem. în acest an a fost ediția a 25-a acestui concurs și trebuie să spun că avem profesioniști de înaltă clasă, care pot concura oricînd cu tot ce este mai bun în lume la această categorie”.
La momentul de deschidere a întrecerii, care în acest an a avut loc la Piatra Neamț, au fost prezenți subprefectul de Neamț, Vasile Șendrea, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, Constantin Apostol, liderul organizației de sindicat, Emil Manafu, și președintele Comitetului de organizare a concursului, Gheorghe Axinte, directorul tehnic al societății. în întrecere, reprezentanții agenției Neamț a SISE Moldova au dominat la toate cele trei categorii profesionale și au cucerit și Trofeul Electricianului. Agenția Bacău s-a clasat, prin Teodor Ulia, pe locul al doilea, la categoria „Electrician montare și reparații echipament primar din stații electrice de 110 kv și mt”. Premianții au primit bonuri de masă în valoare de 800 de lei, pentru locul întîi, de 700 de lei pentru locul al doilea și de 600 de lei pentru locul al treilea. Astfel, SISE Moldova participă la faza națională a concursului cu trei reprezentanți. Dacă ei vor urca pe podium, vor mai fi răsplătiți, suplimentar, de societate cu o excursie în Bulgaria sau în Grecia și cu două clase de salarizare în plus. Faza pe țară va avea loc la Brașov.
SISE Electrica Moldova Bacău are, în obiectul de activitate, pe lîngă servicii de mentenanță, și activități de închirieri de mașini și de utilaje din parcul auto propriu, ca și activități de proiectare în domeniul energetic. „în următoarea perioadă – a precizat Toma Suru -, trecem la modernizarea masivă a parcului auto, prin achiziționarea de mașini și utilaje pentru lucrările de mentenență”. Sucursala a fost înființată la începutul acestui deceniu, însă structura din care provine are o experiență, în energetică, de peste 120 de ani. Ea este una dintre cele opt sucursale ale societății Electrica Serv, companie cu capital de stat, care își desfășoară activitatea prin șase agenții de întreținere și servicii energetice, dintre care una la Bacău. Ea se ocupă de întreținerea și reparațiile la instalațiile electrice de distribuție, de alimentare și utilizare a energieie electrice, și efectuează revizii tehnice la toate tipurile de rețele electrice, dar și prestări și închiriei auto, reparații de echipamente energetice, verificări de dispozitive de electrosecuritate sau reparații ale dispozitivelor de măsură și de monitorizare. Zona de operare a SISE Electrica Moldova cuprinde județele Bacău, Suceava, Neamț, Botoșani, Iași și Vaslui. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.