TENIS DE CâMP: Doi tenismeni de la Sport Club Municipal Bacău, Bogdan Tronciu și Ștefan Lupu, plus unul de la Clubul Sportiv Municipal Onești, Andrei Mărcuț, vor participa începînd de astăzi la turneul final al campionatului național de tenis de cîmp, grupa 15-16 ani. Toți trei se află pe tabloul principal de 32 de jucători al concursului de categoria a doua care va avea loc în Capitală, cu mențiunea că Lupu, venit din Italia special pentru aceste finale, a primit un wild-card din partea Federației Române de Atletism.
Săptămîna trecută s-au desfășurat întrecerile campionatelor naționale de la grupa 13-14 ani, concurs în care au fost angrenați trei reprezentanți ai SCM Bacău. Beatrice Păduraru a trecut în turul I cu 3-6, 6-2, 6-3 de Andreea Caloianu (TC 2000 București), dar a avut ghinionul să o întîlnească în faza următoare pe Alexandra Damaschin (TC Herăstrău București), favorita numărul 1, în fața căreia a cedat cu 0-6, 1-6. Georgiana Pătrașc a fost eliminată din primul tur, 0-6, 1-6, de Alice Radu (Craiova, favorita 6). în competiția masculină, după ce a trecut de trei tururi în calificări, Sebastian Erimicioiu a fost învins, 2-6, 2-6, de Răzvan Nedelescu. Alături de Teodor Marin (Brăila), Erimicioiu a ajuns însă pînă în sferturile de finală în proba de dublu, performanță remarcabilă, mai ales că Sebastian nu a împlinit 12 ani. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.