Trufie și grandomanie

Când a spus că în ranița oricărui soldat se află bastonul de mareșal, Napoleon a propus lumii cea mai sinistră malformație, provocată de frecventarea inadecvată a valorilor. Crezând așa ceva, fiecare prost se poate crede un geniu. Istoria lumii contemporane e plină de trufașii (proști și îngâmfați) care se cred mareșali ai națiunilor. Viața societății românești ne oferă exemple grăitoare.

De George Becali, de pildă, nu mai puteai încăpea la televiziuni, îmbrăcat în zeci de costume de firmă, cu valuta la vedere și gălăgia cât Himalaia. Ispășește în puscărie uriașa lui trufie. Însă nu toți au a plătit imediat păcatele. Mai târziu are Dumnezeu grijă de asta. Și de încoronarea a doi regi țigani și de nunțile lui Borcea sau Elena Băsescu, de o grandomanie strigătoare la cer, și de mediatizarea uriașă a lui Irinel Columbeanu etc. Să nu mai amintim de grandomania multor politicieni, de trufia cu care ne agasează zi de zi. În fapt, aceste personaje reprezintă chiciurile sociale cele mai dezgustătoare.

Trebuie, totuși, să admitem că prostia (căci aici e vorba și de așa ceva) este una dintre fețele umanității. Din nefericire, e simultan nătângă și cinică. Spre exemplu, Ion Iliescu – ca să repudieze regalitatea, să-l fugărească pe regele Mihai – a forțat instalarea unei așa-zise case regale țigănești, ba chiar a unui împărat de paie, iar Traian Băsescu i-a încurajat peste poate, dansând în șatrele țigănești, botezând copii și înrudindu-se cu țiagnii, deși în secret îi disprețuia, Altfel, n-ar fi zis acelei ziariste mai brunete “țigancă împuțită”!

Ba, mai mult, l-a acuzat pe regele Mihai de trădare, după ce SUA îl decorase pentru actul de la 23 August, care, apoi, i s-a întors împotrivă. Mie mi-e limpede acum că Traian Băsescu nu se va putea dezbăra niciodată de ticurile constitutive ale discursului de tip comunist, dictatorial și aberant prin criticarea oricărei inițiative, fie ea bună sau rea. Trece cu vederea guvernarea dezastruoasă a partidului de el moșit, semnalând mereu primejdii închipuite și asmuțind justiția împotriva oricărui adversar. Se plasează în așa fel încât se arată un luptător constructiv și un purtător de dreptate, în timp ce adversarii săi sunt caracterizați drept cârcotași și afaceriști veroși. Deși pare curat, realist, este, de fapt, un traficant al abstracțiunii și al interesului personal. Iată o trufie greu de suportat și o grandomanie vizibilă. Când e vorba despre sine, nu se prezintă decât cu denumirea funcției, ca „șef al statului” sau „președintele României”. Analizându-i prestațiile politice, neostenita sa propagandă ne apare ca o specie de nihilism ofensiv, un deghizament al neantului spre care împinge România. E înfricoșător să fii victima unei asemenea stihii. Se vede treaba că nu-i mai puțin înfricoșător să ai neșansa de a o trăi realmente.

Vasile PRUTEANU