Petru DONE
• compania care oferă servicii turistice exclusiv cu destinația Tunisia vrea curse charter de pe Aeroportul Bacău
Singurul turoperator din România care lucrează exclusiv pentru destinația Tunisia și care este interesat să dezvolte afacerea sa și în zona Bacău, compania Tunisiana Travel București, a anunțat din nou intenția de a deschide, din noul sezon, curse charter pe această destinație de pe Aeroportul Bacău. Prima tentativă de acest gen a avut loc în vara acestui an, dar tonajul avioanelor companiei partenere a fost peste capacitatea acestui aeroport. Bacăul rămîne, însă, unul dintre cele patru vîrfuri de sarcină ale serviciilor Tunisiana în România, iar Gheorghe Stoian, directorul general al companiei, nu renunță la el.
– Sînteți deja cunoscut cititorilor ziarului nostru, domnule director, de la întîlnirea pe care ați avut-o în luna aprilie, în Bacău, cu agenții de turism de aici. Cît de aproape este deschiderea curselor charter pentru Tunisia de pe Aeroportul Bacău?
– Pentru sezonul 2008, sîntem în tratative cu două companii aviatice pentru care aeroportul din Bacău este capabil să le primească avioanele. Vom vedea în cursul lunilor ianuarie – februarie dacă aceste negocieri se vor finaliza.
– Din ce regiune a țării ați constatat un apetit mai mare al turiștilor români pentru Tunisia?
– Zonele țării sînt, din acest punct de vedere, oarecum egalizate, cu un plus pentru zona Cluj, Mureș, dar și Bacău și Iași. Sînt, deci, niște vîrfuri, dar altfel repartiția este aproximativ constantă. Noi am operat destinația, în 2007, cu circa 7.800 de turiști, iar pentru anul viitor ne gîndim la 11.000 – 11.200 de turiști, prin agenția noastră.
Revelion la 25 de grade Celsius
– Unde vă situați, între agențiile de turism specializate strict pe anumite destinații?
– Noi zicem că sîntem primii. Sînt puține firme specializate pe o singură destinație, iar noi sîntem singuri pe Tunisia.
– Pînă la sezonul 2008 aveți în față Sărbătorile de iarnă. Crăciunul și Revelionul sînt preferate de tot mai mulți români ca vacanțe în străinătate. Aveți oferte și pentru Tunisia?
– La recentul Tîrg național de turism am prezentat, deja, programele de Revelion și am venit cu o noutate: primul charter din București pe Insula Djerba, o locație în care se poate face inclusiv plajă de Revelion, pentru că temperatura medie multianuală este de 22 – 24 de grade Celsius în luna decembrie. Și clasicele destinații Sousse, Hammamet, Port El Kantaoui, Yasmine Hammamet sînt cunoscute de turiștii români.
Și tunisienii își deschid reprezentanță în România
– Tunisia este o destinație exotică. Pe unde oscilează tarifele serviciilor pe care le oferiți?
– Tarifele au fost extrem de mici față de o distanță aeriană așa de mare și au început, pe capetele de sezon 2007 de la 139 – 140 de euro pentru o săptămînă la trei stele, cu demipensiune, și au urcat, în vîrf de sezon, pînă la circa 800 de euro, la cinci stele, tot o săptămînă, cu demipensiune. Pentru all inclusiv, în jur de 900 de euro, în vîrf de sezon, cinci stele (ultra all inclusiv). De Revelion, în schimb, tarifele sînt ceva mai mari. Din cauza tarifelor hoteliere, care cresc în această perioadă, ca în toată lumea, dar și pentru că, întrerupîndu-se zborul regulat al charterului, va fi nevoie ca unul dintre zboruri să fie cu golul. Or, asta dublează prețul transportului. Oferta conține o varietate de posibilități, cu hoteluri de la trei la cinci stele, cu demipensiune sau all inclusiv sau unltra all inlcusiv, la prețuri care pornesc de la 500 de euro, șapte nopți, transport cu avionul, cazare și demipensiune, pînă la apartament de cinci stele, la 1.100 de euro de persoană.
– Am fost în Tunisia și știu că este o destinație atractivă. Ce a însemnat aceasta pentru Tunisiana în 2007?
– Anul 2007 se încheie cu o creștere cu 124% a numărului de turiști români în Tunisia. Este o creștere fantastică pentru noi și este destinația cu cea mai mare creștere din România. Anul se mai încheie cu un feed-back pozitiv din partea turiștilor care s-au întors, deja. Destinația, se vede, are un mare potențial. în 2008, probbail, nu va mai fi aceeași creștere, dar se va ajunge, totuși, la cel puțin 50 la sută creștere. Mai ales că, de la anul vom beneficia și de sprijinul Oficiului Național de Turism al Tunisiei, care în februarie își va deschide un birou la București.
România nu este pregătită pentru turiștii străini
– Aveți, cumva, o implicare în aceast pas al lor?
– I-am tot presat să vină, să deschidă un birou, pentru că, după cum se știe, nici o destinație nu poate fi susținută doar de turoperatori. Atîta vreme cît statul nu se implică prin nici o politică de promovare, este foarte greu pentru turoperatori să mențină acea destinație. în urma presiunilor noastre, văzînd și creșterile din anii precedenți, statul tunisian a acceptat propunerea și vom avea un birou la București. Apoi, vă destăinui, în premieră, și intenția noastră de a deschide o firmă de turism chiar în Tunisia, cu toate ale noastre, adica mașini și personal. Deja sîntem avansați în această întreprindere.
– Cum vede un turoperator de talia dumneavostră, cu experiență, România turistică?
– România nu este, încă, o destinație pentru turiștii străini, deși are un potențial imens din acest punct de vedere. Chiar cu 500 la sută mai mare decît Tunisia. Dar nu reușește să atragă turiști, chiar dacă, din acest an, și Ministerul Turismului, a făcut toate eforturile pentru promovarea imaginii țării. însă promovarea nu se face în șase luni, într-un an. Va trebui să mai treacă un an, doi, trei, și, poate, între timp să îmbuntățim și infrastructura, să putem primi turiștii. în acest moment, e foarte dificil accesul pe piața românească. Șoselele sînt cum sînt, aeroporturile sînt puține și aglomerate, iar acestea duc la un nivel mic al traficului turistic. Firma Malta Travel, de exemplu, e specializată tot o singură destinație, dar ceilalți fac patru-cinci destinații. Chiar și mai mult. Noi am considerat că ne-am împrăștia, astfel, forțele, deci vrem să facem una și bună.
Citat: „România nu este, încă, o destinație pentru turiștii străini, deși are un potențial imens din acest punct de vedere”.ie exotică. Pe unde oscilează tarifele servici
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.