Ovidiu PAULIUC
Dom’le, e clar că nu avem nici un fel de îndemînare la ținut teroriști în lesă. După epopeea teroriștilor invizibili din ’89, care au lăsat în urmă morți cu sutele fără să dea socoteală nimănui, iată că și ultimul terorist mai serios pe care vroiam să îl băgăm la zdub, acest Omar Hayssam, s-a risipit precum aburul. Bine, ar mai fi teroristul de la Timișoara, cel în șlapi și cu buteliile de aragaz, dar ăla chiar părea căzut din Lună, și măcar pe acest motiv autoritățile ar trebui să îl țină sub supraveghere, măcar la psihiatrie. Ca orice terorist care se respectă, Hayssam a făcut și el victime, chiar și după ce a dispărut, fiindcă a reușit să-l demită pe procurorul general al României, dar și pe șefii celor mai importante trei servicii de informații. Au apărut și opinii conform cărora totul n-ar fi decît o diversiune care a vizat taman cele patru demisii (sau, poate, demiteri), atît de dorite de atît de multă vreme la vîrful puterii. însă e greu de crezut că Băsescu l-a îndemnat pe Hayssam să meargă un pic la Techirghiol, la nămol, cît îi dă îl jos pe cei menționați mai sus, după care să se întoarcă să fie arestat.
Ovidiu Ohanesian, unul dintre jurnaliștii ținuți ostatici în Irak, a opinat că Hayssam ar fi ajuns deja la tratament, la Vălenii de Munte de Siria. Purtătorul de cuvînt al Ministerului Administrației și Internelor anunța, joi seara, că nu există informații că Hayssam ar fi părăsit țara. Ieri, ministrul Blaga spunea că n-ar fi exclus, totuși, să fi părăsit țara. Mie mi s-a părut că l-am văzut pe la Slănic Moldova, pe scena Festivalului de Folclor, deghizat în călușar, mai ales că a avut afaceri nu departe de acele locuri. Cert este că în morișca pe care o învîrt atîtea oficialități competente au intrat și medicii care l-au scos bolnav pe Hayssam, judecătorul care l-a pus în libertate, dar și ministrul Justiției. Teroristu’ era dus la procese pe targă, cu perfuzii, iar a doua zi mergea la petreceri pe picioarele lui, îmbrăcat la patru ace. Să ne mai amintim în ce hal de suferință l-am văzut înainte de a fi arestat, cînd spunea că face eforturi disperate să îi aducă acasă pe jurnaliștii răpiți. Poate omul chiar o fi grav bolnav și chiar s-a retras ca un elefant, să se stingă departe de ochii lumii. De li s-a făcut milă și agenților secreți, care ar fi trebuit să stea cu ochii pe el ca pe butelie.
Ieri, cineva de la Partidul Conservator i-a cerut demisia lui Băsescu, în aceeași speță. Poate o fi bine, dar poate e și rău, fiindcă Băsescu deține secrete legate de Hayssam și de răpirea din Irak pe care ni le va dezvălui peste 50 de ani. Și care poate includ și secrete legate de această dispariție. Abia a trecut un an. Așadar, răbdare și tutun. Sau mai bine, fără tutun, că poate nu mai apucăm trecerea celor 49 de ani rămași și n-ar mai avea cui să se destăinuie Băsescu.a retras ca un elefant, să se stingă departe de ochii lumii. De
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.