Ieri, la Onesti, au inceput meciurile din cadrul Cupei “Axa Security”, turneu de fotbal destinat copiilor cu virsta cuprinsa intre 11 si 14 ani. La competitie, care a fost organizata de clubul local de fotbal, FCM Onesti, participa 8 echipe, de la scolile generale “George Calinescu” (prof. M. Sandu) si nr. 1 (prof. V. Sbircea), ambele din Onesti, de la Scoala generala din Tuta (prof. Gh. Dimitriu) si de la Scoala generala din Bratila (prof. D. Ditu). La acestea se mai adauga si o grupa de copii de la FCM Onesti, pregatita de Costica Ene. Meciurile se joaca pe stadionul din Parcul Sportiv Municipal Onesti, dotat cu gazon artifical si instalatie de noctura, iar intrecerile se desfasoara pe doua categorii de virsta, una pentru copii nascuti in 1995 – 1996 si alta pentru copii nascuti in 1997 – 1998. Ieri s-au disputat meciurile preliminare, iar astazi vor avea loc semifinalele si finalele, precum si festivitatea de premiere. “Fiecare participant va primi cite un premiu, inclusiv in numerar”, a precizat Mircea Bostan, director sportiv la FCM Onesti, in cadrul unei conferinte de presa, care avut loc ieri. Organizatorii vor premia fiecare elev cu cite 500.000 de lei vechi pentru echipa de pe Locul I, 400.000 pentru cea de pe Locul II si 300.000 pentru formatia de pe Locul III. Se vor mai acorda cupe si diplome, precum si premii in obiecte, in special in echipamente sportive. Meciurile au fost arbitrate de membrii Colegiului Arbitrilor din Onesti, coordonat pe prof. Emil Ganea.
Onestenii nu sint in stare sa se descurce singuri
Desi organizatorul competitiei este clubul local de fotbal, initiatorul si finantatorul manifestarii a fost Constantin Alexa, unul dintre actionarii principali de la FCM Onesti, care a sustinut, ieri, o conferinta de presa, impreuna cu Ovidiu Momanu, directorul turneului. Impresionant este faptul ca, desi nu este din Onesti, unde firma sa are doar afaceri, Constantin Alexa a fost de acord sa finanteze fotbalul local si sa-i sprijine pe copii, fapt pe care Primaria municipiului nu a fost in stare sa-l faca, in atitia ani, de cind s-a desfiintat divizionara A FC Onesti, si, spre rusinea iubitorilor de sport, orasul a ajuns sa nu mai aiba nici macar formatie de divizia C. “Avind afaceri aici, mi s-a parut normal sa ma implic si in viata comunitatii – a spus Constantin Alexa. Cine investeste in afaceri, trebuie sa mai faca si altceva pentru comunitatea locala. Am considerat ca trebuie facut ceva si pentru miscarea de masa, care, din pacate, a inceput sa dispara in Romania. M-am gindit ca acest turneu poate fi si un exemplu pentru alti oameni de afaceri de aici, care sa faca ceva in fotbal. Daca oamenii de afaceri nu vor avea astfel de atitudine si initiative, atunci lucrurile vor fi rele. Copiii trebuie cautati, gasiti si sprijiniti. Multi dintre copiii cu potential si calitati native vin din zone cu probleme si trebuie sa-i sprijinim”. Constantin Alexa a mai precizat ca unii dintre copiii care se fac remarcati in turneul de la Onesti vor fi sustinuti si stimulati, putind fi selectati chiar si la FCM Onesti. Clubul FCM Onesti s-a infiintat prin fuziunea dintre AS Onesti si Viitorul Onesti si are acum o echipa de seniori in Liga a IV-a (antrenor Daniel Ditu), o formatie de seniori in Liga a V-a (antrenor Costica Ene) si doua echipe de juniori, C si D, antrenate de Petrica Anton si Costel Munteanu. Din conducerea FCM Onesti fac parte Ioan Matei (presedinte), Ioan Delivan (vicepresedinte), Emil Nistreanu (director tehnic) si Mircea Bostan (director sportiv). Astazi, de la orele 15,00, FCM Onesti (Locul II in clasament) va primi vizita liderului din Liga a IV-a, Mesagerul Bacau (Locul I in clasament), iar meciul se va juca pe Stadionul “Energia”.
George MARTIN
Lasă un răspuns