Istoria vrea să ne ia de picioare, zgîlțîindu-ne puțin de parfumul încă prezent al comunismului și încercînd o recuperare (în primul rînd economică) a țării lui Dracula. O să trăim la standarde europene, adică vinul ne va încînta cu buchetul lui franțuzesc, străzile vor fi lipsite de acele „mici denivelări“ (cf. Adriean Videanu), iar doamna de la ghișeu va fi amabilă și cu bătrînelul care își cere restul de 10 bani. Cîinele de pe stradă nu va mai fi acolo să mîrîie amenințător la tine, bacșișul pentru o ștampilă bine plasată se va anula, hîrtia igienică va avea aromă de fructe de pădure/spring flowers (în funcție de preferințe), mama va avea capitalul necesar unui jersey „Dolge Cabbana” și Tu vei fi un român fericit. Hi.
Deci, „ewind por favor”. Pentru că vrem să ne ridicăm la cerințele actuale ale democrației și ale modernității occidentale, țăranului român îi va fi interzisă sacrificarea găinii în curte sau producerea a mai mult de X litri de palincă, urzicile vor fi culese doar cu mănuși de cauciuc, iar laptele va fi testat epidemiologic cu ajutorul noului device (care costă doar 99,99 lei noi – deci sunați pentru a nu pierde această unică ofertă !!) la nu mai puțin de 10 minute de la obținerea lui din ugerul respectiv. De asemenea, știrile de la ora 5 de acum cîteva săptămîni au difuzat un reportaj mai mult decît interesant despre condițiile impuse de „galacticii“ vestici, conform cărora vor fi investiți aproximativ 3 miliarde de lei vechi în scopul obținerii de utilaje și ținute corespunzătoare normelor de muncă europene pentru florăresele de la colț (care, apropo, nu vor mai fi la colț). Suntem nerăbdători cu toții să vedem asta la tanti Maria care vinde margarete în piață. Și dacă nu va fi așa, ce se va întîmpla cu banii alocați acestui „proiect“? Ziarul de a doua zi va publica: deputatul Y a mai depus Z mii de Euro în contul său din Elveția. Dar cum rămîne cu bunicul sau bunica de mai sus? Soluția e una: o prună la palincă, cinci mie, zece ție.
Registrul economic va fi dezastruos, avînd în vedere faptul că totul se va raporta la nivel Euro, mai puțin remunerările. Pesemne că am ajuns într-un teren viran, nu ? că de, plătește mama. Dar „românii e deștepți“ (cf. Radu Pavel Gheo) și descurcăreți și or ieși ei cu bine și din asta (Gigi ajută !). (Andreea MĂGDĂLINA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.