Uitați-vă la stele!

Redacția Ziarul de Bacău

Nu, nu mă refer la acele stele de la televizor. Mă refer la stele adevărate, la cele de pe cer. De cînd nu ați mai ridicat ochii din pămînt pentru a face acest exercițiu de observație? Sînt, într-adevăr, cam greu de văzut cu ochiul liber, de aceea le puteți vedea cel mai bine la Planetariu, ce face parte din Complexul muzeal de științele naturii „Ion Borcea”. Acesta se găsește pe strada Trotușului, nr. 8-10. Pentru mai multe informații puteți apela numărul de telefon 513.724. Programul de vizitare este zilnic, între orele 8-16, iar luni este închis. Cel mai potrivit este să mergeți seara, mai către sfîrșitul programului. Prețul unui bilet este de 8.000 pentru grupuri și 15.000 individual. Lîngă Planetariu se află observatorul astronomic „Victor Anestin”, așa că împușcați doi iepuri dintr-o singură vizită. Cine știe, poate vă mai descoperiți vreo pasiune ascunsă; sau dacă nu o pasiune, măcar mai aflați ceva nou și diferit față de ce știu ceilalți! Pentru cei avizați, dar și pentru aceia dintre voi care doresc să se uite cu folos la stele, cea mai recentă eclipsă totală de lună va avea loc pe 28 octombrie și va cuprinde 7 faze; momentul fazei maxime va fi ora 6:04. Vizionare plăcută! (Andreea ROȘCAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.