Ultima ispită a lui Iisus

Din punctul de vedere al artei cinematografice, pentru români Crăciunul și Paștele au avut loc în același timp, între orele 1 și 3, în noaptea de 26 spre 27 mai – pe programul I al Televiziunii Române. „Ultima ispită a lui Iisus” – căci despre acesta este vorba – filmul lui Martin Scorsese, făcut după romanul lui Nikos Kazantzakis.
Uneori mă mai întreb (încă) cum de mai apare un astfel de film, cum de nouă, românilor, ni se mai dă așa ceva – e drept, de două-trei ori pe an, sau chiar mai rar – pe micile ecrane. Pesemne că apare la data respectivă cine știe ce aniversare oficială a nu știu cărei țări – și atunci cei din VREO Televiziune, și nu neapărat din Televiziunea Publică, găsesc prilejul să mai „dea” cîte un astfel de film. Fie li se impune la astfel de ocazii – prin influență sau simpatie politică, fie – echipa Națională a Cenzorilor, cea bine-secretă, care face ca aproape toate televiziunile să pară că sînt UNA singură – și nu cea reprezentată de C.N.A. – mai „scapă” cîte o astfel de producție, din prostie sau din neatenție. Sau din alte motive pe care nu le mai înșiruim aici.
Oamenii uită – este firesc. Dar cînd oamenii sînt înșelați și manevrați în așa măsură încît să uite, în special lucrurile bune, atunci nu mai este vorba de un act firesc, ci de un act criminal. Poporul român a uitat ce înseamnă o alimentație sănătoasă și naturală. Dacă în România de astăzi un pahar de vin natural, adevărat – un pahar de 750 ml. costă peste 500.000 de lei, atunci devine clar un alt lucru: că exportul se menține același ca înainte de ’89, dar în secret. în 1971 a început stoparea unei alimentații sănătoase tradiționale. Cînd intrai, în diversele magazine alimentare, înainte de această dată, aveai impresia OLFACTIVĂ puternică: mirosea a brînzeturi proaspete, a salamuri adevărate și proaspete, mirosea a iaurt, a zer și a lapte proaspăt, mirosea a carne proaspătă. în restaurante și în alte localuri, cînd intrai, distingeai perfect varietatea de „parfumuri” datorată diverselor vinuri, licheoruri și altor băuturi. După 1971 – 1975 toate acest mirosuri au dispărut. Se știe că numai produsele naturale degajă un miros specific, puternic și permanent. între 1975 și decembrie ’89 nu mai aveai nici ce să miroși, nici ce să nu miroși. După 1990 rafturile magazinelor s-au umplut, dar cu toate acestea nu mirosea a nimic, decît a ambalaj și a etichete. în restaurantele goale, majoritatea timpului nu miroase a nimic – în cel mai fericit caz, decît, în unele – a mizerie și a fum împuțit, fie că se fumează „Kent” sau „Carpați”. Poporul român a fost „montat”, a fost îndrumat să uite în primul rînd ce înseamnă un film bun, un teatru bun, o carte bună, o muzică bună. Această „uitare” a văduvit în primul rînd generațiile care au apărut, să zicem, după 1975. Acestea s-au născut într-un fel de vid social și cultural, într-un mediu mocirlos.
Din ce cauză ne mirăm că românii muncesc BINE în străinătate, joacă fotbal BINE în străinătate, prosperă economic în străinătate mult mai ușor decît în țară?! Pentru că în țară MEDIUL este nociv, este poluat. De ce să ne mai mirăm că generația tînără de astăzi parcă ar fi venită de pe o planetă pe care nu cresc decît cîteva „ierburi” nocive și amare: iarba mahala, iarba de sub-cultură, dar și buchetul de ierburi ruginite în trei culori – bani, sex, orgoliu (prin „orgoliu” a se înțelege acea coroană de aur pe care și-o pune pe cap cel care rămîne „prost” și de multe ori „prost-crescut”, cu toți banii pe care-i are – el sau părinții săi). (Va urma). (Gheorghe CHIȚIMUȘ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!