~1 min lectură 0 comentarii

ULTIMA ORĂ! Accident feroviar în Filipești. Un tren InterRegio cu aproximativ 200 de călători a lovit o autocisternă, care a luat foc

Gabi MIHAI

Un accident feroviar s-a produs joi seara în comuna Filipești, județul Bacău, după ce un tren InterRegio, care circula pe ruta Suceava–Constanța, a intrat în coliziune cu o autocisternă încărcată cu ciment.

În urma impactului, cabina autocisternei a fost cuprinsă de flăcări, incendiul manifestându-se generalizat. Aproximativ 200 de persoane aflate în tren s-au autoevacuat în siguranță înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Potrivit primelor informații, nu au fost înregistrate victime.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru primă intervenție și comandă, precum și patru ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.

Pompierii au lichidat incendiul, însă cabina autocisternei a ars în totalitate. Două dintre vagoanele trenului au fost afectate de căldura degajată de flăcări.

O locomotivă a CFR urmează să ajungă la locul accidentului pentru a prelua garnitura, iar cele două vagoane avariate vor fi înlăturate. După încheierea cercetărilor efectuate de autoritățile competente, trenul își va putea continua deplasarea spre Constanța.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.