Astăzi este ultima zi în care absolvenții claselor a opta vor mai merge la școală. Conform calendarului de desfășurare a testării naționale, vacanța elevilor care termină școala generală este programată cu o săptămînă înaintea celorlalți pentru a le da posibilitatea să se pregătească în vederea susținerii testării naționale.
Și în acest an, testarea națională se va susține o singură dată. în cazul în care nu iau notă de trecere la cel mai important examen din viața lor, elevii se pot înscrie la școlile de arte și meserii, unde admiterea se face fără diplomă de capacitate. „La testarea națională din acest an s-au înscris aproape 11.000 de elevi, care vor sustine probele de examen în centre de testare zonale. Lucrarile vor fi corectate în cinci centre zonale de evaluare, ne-a declarat Mirela Berza, inspector școlar general adjunct al ISJ Bacău.
Scopul susținerii Testelor Naționale este departajarea în vederea admiterii în ciclul inferior al liceului sau la școala de arte și meserii. Procedura de selecție privind accesul absolvenților clasei a VIII-a în clasa a IX-a are în vedere două criterii: media la Testele Naționale și media de absolvire a claselor a V-VIII, fiecare cu o pondere de 50%. înscrierea la examenul de absolvire a școlii generale se va desfășura pînă pe 27 mai, iar cursurile se vor încheia pe 10 iunie. Prima probă, cea de limba și literatura română, va demara pe 20 iunie, pe 22 este programată evaluarea la matematică, iar pe 23 absolvenții vor da examen la istorie sau geografie, la alegere. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.