Ultimele retușuri pentru Festivalul „Ti Amo” Onești 2004

Redacția Ziarul de Bacău

• a fost stabilit juriul

Cu douăzeci de zile înaintea gongului ce va deschide a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii „Ti Amo” Onești 2004, a fost stabilit juriul ediției din acest an. Președintele juriului va fi Tony Magno – director de programe Radio University of Hartford, Statele Unite ale Americii, iar membri în juriu vor fi: Sammy Galea – compozitor, muzician, Malta; Ferenc Kovac – compozitor, Serbia; Laura Bartolli – profesoară de muzică la Conservatorul de Muzică Florența, secțiunea violoncel, dirijoare, Italia; Stasy Perrone Petta – compozitoare, Jamaica; Pao Ling Chai – profesoară la Academia de Muzică, soprană, China (Taiwan).

Din juriu mai fac parte Carmen Olaru, realizator TVR, Iulian Munteanu, profesor de muzică, dirijor și compozitor, Onești, Mihai Vanica, compozitor și realizator programe la Radio România Tineret și Emil Panțica, realizator programe Onești.

Organizatorii ediției din acest an a acestui festival sînt: Primăria Municipiului Onești, Asociația Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România și Casa de Cultură a Sindicatelor Onești.

Festivalul de la Onești are un palmares impresionant. În cele opt ediții desfășurate pînă acum s-au acordat peste 125 de premii care au răsplătit talentul micilor interpreți. Din anul 1998, la fiecare ediție s-a acordat Trofeul festivalului. În 1998 a fost cucerit de Duo Ram Tam Tam (Ramona Hanganu și Antonia Margasiu) din Onești, iar în 1999, la prima ediție internațională a Festivalului, a fost cucerit de Crina Bălan din Mangalia.

În anul 2000, la ediția a V-a, cînd un aport deosebit l-a adus Fundația Antoniano Zecchino D’oro, Bologna, trofeul a fost cîștigat de Oana Pușcașu, din Botoșani. Trofeul Internațional Apollo Music Onești a fost cucerit și în anul 2001 de o româncă, Ioana Trașcă, din Cîmpina (jud. Prahova), iar în anul 2002 a revenit tinerei interprete Mara Candian, din Italia, pentru ca la ediția de anul trecut să fie cîștigat de Samantha Chiappalone, din Statele Unite ale Americii.

La ediția 2003 a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii, concurenții străini din Italia, Malta, Franța, Israel, Bulgaria, Ucraina, Macedonia, Republica Moldova și SUA au cîștigat premii în festival.

La ediția din acest an, ce va începe pe 10 mai, vor participa cei mai mulți concurenți străini: 25, din 12 țări ale lumii. Un fapt deosebit de îmbucurător este că numărul firmelor ce sponsorizează Festivalul Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii „Ti Amo” Onești 2004 a ajuns la 25, alături de sponsorul principal, SC RAFO SA Onești, fiind Hotel Trotuș, BRD-Groupe Societe Generale, Hotel Sport Onești, Modeo SA, PA & CO Oituz, Alimonsa, Maremod SA, Grifl, Croco SA, Panimon SA Onetrans SA, Licurici, Stăneață SRL, Iteon, Magic Print, U.M.Soft Onești, Clubul Sportiv Onești, Interagroaliment SRL Onești, SC Potpuriu SRL, Royal Intercom SRL, SC Rich Forest SRL, SC Bufalo SRL, SC Morada SRL, SC Roger SRL, Eurostar SRL. (Ion MORARU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.