~2 min lectură 5 comentarii

Umbrărescu primește undă verde pentru încă o autostradă. Cormoranii au întârziat lucrările de peste 52 milioane lei

Redacția Ziarul de Bacău

Ministerul Transporturilor a emis pentru firmele constructorului băcăuan Dorinel Umbrărescu autorizația de construire pentru lotul 4 din Autostrada de Centură București Nord (A0 Nord). Demararea lucrărilor pe secțiunea de 4,5 kilometri a fost întârziată în principal din cauza problemelor de mediu din zona Cernica.

Valoarea lucrărilor autorizate este deocamdată de 52,25 milioane de lei, fără TVA, documentul emis vizând doar Etapa I.

În cadrul contractului pentru lotul 4 va fi construit un pod peste Lacul Cernica, precum și un pasaj peste calea ferată București Sud – Oltenița.

Pe site-ul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) se menționează în cadrul acestui proiect elaborarea studiului de evaluarea adecvată (SEA), pentru Lacul și Pădurea Cernica (arie protejată).

Acordul de mediu pe o porţiune de doi kilometri din zona Cernica a trebuit revizuit, deoarece pe traseul autostrăzii a fost înscrisă între timp ca arie protejată zona Lacul şi Pădurea Cernica. Conform informaţiilor de pe site-ul dedicat acestei arii, în zonă se află specii de păsări protejate prin lege, precum stârcii şi cormoranii.

În august 2020, a fost semnat contractul „proiectare și execuție Autostrada de Centură București km 0+000-km 100+900, sector centura nord km 0+000-km 52+770, lot 4 km 47+600 – km 52+070”, cu ofertantul declarat câștigător, asocierea Sa & Pe Construct (lider de asociere) – Spedition UMB – Tehnostrade.

Valoarea totală a contractului, la semnare: 312,63 milioane de lei fără TVA.
Lungime: 4,47 km
Sursa de finanțare: fonduri europene nerambursabile.
Durata contractului: 12 luni perioada de proiectare, 18 luni perioada de execuție a lucrărilor, 120 luni perioada de garanție a lucrărilor.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. M
    Mihai Ciobanu
    23 aprilie 2023, 00:48
    0

    In sfarsit s-a gasit un om serios, gospodar, destept si pe deasupra si moldovean. Scriu din Toronto, Canada, dar abia astept la anul sa ajung in tara sa inchiriez o masina si sa o iau agale BUCURESTI-BOTOSANI. Bravo lui. FELICITARI MAESTRE.
    Mihai Ciobanu.

    1. A
      Alexandru
      23 aprilie 2023, 14:25 răspuns pentru @Mihai Ciobanu
      0

      Bravo săi dea Dumnezeu sănătate Își face treaba Nemțește sehr gut die beste Mann !!!!

  2. C
    Constantin Anghel 0722297650
    23 aprilie 2023, 05:08
    0

    Bravo lui Umbră din umbră .

  3. G
    Gigi expertinorice
    23 aprilie 2023, 13:42
    0

    Wow mistar mesio Shepard, da’ de ce nu veniti din canada dvs direct pe aeroportul bacauan, nambar uan acros za neishan ? Ca la anul autostrada nu va fi gata sa circulati matale pa ea, iar daca veti descaleca aici si veti merge agale pe autostrada o sa va luati de-a muyy (pe drept) de n-o sa mai comentati din strainatate pe web romanesc.

  4. C
    Cioc
    24 aprilie 2023, 10:44
    0

    Dar de ce nu comentezi dumneata dom’ Gigi la tine in tirgul Ieșilor și nu te mai bagi ca musca-n …Poate acest domn minunat Umbrarescu va face și la voi un ciot de autostrada..prin 2030..

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.