Umilința – ca politică de stat

S-a scris în ultimii ani pînă la sațietate despre guvernare și democrație în România. S-a analizat punct cu punct economia românească și perspectivele ei reale pentru netezirea drumului spre Europa anului 2007. Tot presa – că despre ea este vorba – a prezentat detaliat gravele acte de corupție, care au schimonosit imaginea României peste tot în lume. Ne-am săturat cu toții de atmosfera indecisă, greu respirabilă și suportabilă care planează deasupra noastră și care induce un fel de resemnare din care e greu de crezut că vom ieși prea curînd. Tocmai de aceea voi evita să analizez într-un mod savant și amănunțit – așa cum se înghesuie să o facă mulți dintre noi – situația și problemele majore cu care se confruntă o țară cu o structută demografică eterogenă, cu o sărăcie și o corupție situate la cele mai înalte și mai alarmante cote. Lumea s-a săturat să mai audă și să mai citească despre subiecte ce nu-și mai găsesc nici un fel de rezolvare, lăsîndu-i pe mai-marii puterii total indiferenți. Ce mai putem spune? Ce mai putem spera? în ce și în cine mai putem avea încredere? L-am avut pe Ceaușescu și, din fericire, dacă se poate spune așa, ne-am eliberat. Dar atmosfera, obiceiurile, felul de a guverna România și atunci, ca și acum, par într-o măsură mult prea mare asemănătoare, de acolo vine și corupția. Pentru că vechiul sistem era foarte corupt, nu oficial -, dar era foarte corupt. Și această supraviețuire a corupției revine, sau devine din nou foarte puternică. Și astăzi auzim despre tot felul de abuzuri din domeniul economic și financiar, dar și despre amenințări directe la adresa oamenilor care critică, iar acest lucru nu e acceptabil, deoarece fără o presă liberă și responsabilă e foarte dificil de schimbat caracterul statului.
Desigur, sînt și rezultate pozitive în România. Grosso modo, sistemul de educație este european și sînt lucruri interesante de observat, perspectivele României nefiind chiar așa de rele. Problema cea mai importantă este că avem nevoie de o guvernare bună pentru a exploata părțile pozitive care ne pot scoate din conul de umbră în care ne aflăm deocamdată.
în România, cultura politică nu corespunde complet standardelor europene și unul dintre standardele democrației este jocul liber al ideilor politice, libertatea opțiunilor și libertatea comunicării. S-a auzit și în afara granițelor despre incidentele provocate de guvernul social-democrat, de puternicele presiuni asupra jurnaliștilor și mass-media pentru a nu mai fi atît de critice. Se greșește astfel deoarece critica este un element al democrației, ca și libertatea presei – care este un criteriu al democrației, iar forurile europene nu vor tolera în nici un fel restrîngerea ei. La începutul anilor ’90, bande ale crimei organizate veneau în România și deveneau violente spărgînd bănci, automobile, iar figurile copiilor instituționalizați prezentate mereu pe posturile de televiziune internaționale n-au făcut altceva decît să creeze o impresie negativă și astfel a devenit dificil să se vadă părțile pozitive ale unei țări, toleranța religioasă și culturală care există și la noi, în România. Sigur că frumusețea țării constă și în caracterul frumos al locuitorilor săi, iar imaginea trebuie reconstruită pas cu pas pentru a demonstra că ne merităm cu prisosință locul între țările europene.
Conform unui studiu elaborat de Centrul pentru Studierea Tranziției și Dezvoltării, Cestard, s-a ajuns la concluzia că în țările aflate în tranziție nu clasa de mijloc este învingătoarea ultimului deceniu și jumătate de tranziție, ci economia subterană și, paradoxal, pensionarii. Iată că o astfel de concluzie contrazice demagogia politicienilor din aceste țări – printre care și România – referitoare la succesul reformelor, reducerea sărăciei și economia de piață funcțională. De ce economia subterană? Pentru că ponderea importantă a economiei subterane în produsul intern brut al țărilor în tranziție, amploarea activităților informale, precum și semnele vădite ale prosperității celor ce nu figurează pe lista contribuabililor la bugetul de stat susțin concluzia mai sus prezentată. Și economia informală reușește să funcționeze cu motoarele în plin, iar ceea ce se întoarce în economia reală prin consumul celor ce obțin venituri neimpozitate o face și pe aceasta din urmă să se miște. De ce pensionarii? Pentru că o analiză în timp a evoluției veniturilor lor arată că așa mici cum sînt, au avantajul că sînt garantate și în termeni reali au scăzut mai încet decît veniturile forței de muncă ocupate. Pentru România, concluziile studiului nu pot fi decît nuanțate și asta în primul rînd pentru că cei mai mulți pensionari români au o situație materială mai proastă decît cei din celelalte țări central și est-europene. Iar în viziunea Băncii Mondiale tranziția nu este decît un cataclism pentru săracii din est care, la „mila unei birocrații corupte, sînt dependenți și de cea mai neînsemnată asistență socială, fiind umiliți de oficiali, care îi tratează cu o totală lipsă de respect. în timp ce standardul de viață al acestora se înrăutățește, ei îi văd pe conducătorii lor politici îmbogățindu-se din activități ilegale, iar instituțiile care ar trebui să îi ajute sînt, de cele mai multe ori, ele însele o parte a problemei și nu o rezolvare a acesteia”. Și așa este și România, o exponentă a sărăciei cu ștaif made în Est, cu foarte puține șanse de reabilitare dacă nu intervine schimbarea mult dorită. Insă, pînă atunci, punct și… de la capăt. Cu o excepție: magia sărbătorilor de iarnă…
Romulus Dan BUSNEAă e foarte dificil de schimbat caracter

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!