Un șofer polonez ce conducea camionul de mare tonaj, cu numărul de înmatriculare CNA96AE, luat în evidență în Polonia, a fost protagonistul unui grav accident de circulație produs vineri, 5 august, pe teritoriul municipiului Bacău. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 8,30, cînd șoferul trailerului nu a redus viteza la trecerea pe sub un pod de cale ferată și încărcătura pe care o transporta s-a „înfipt” pur și simplu în șine, după care uriașa vană s-a prăvălit pe Drumul Național 2. Din fericire, din sens opus nu mai circula nici un vehicul, ceea ce ar fi însemnat o adevărată tragedie.
în urma impactului, podul peste calea ferată uzinală s-a deplasat cu aproape o jumătate de metru, iar șinele au fost secționate. Imediat, la fața locului s-au deplasat importante efective de la Poliție și de la Drumuri Naționale, care au încercat o primă evaluare a pagubelor și au deviat circulația pe o rută ocolitoare. „Acum, tot ce este mai important este să decongestionăm traficul și să eliberăm zona. Așteptăm două macarale mari, de la Rafo, care vor ridica podul și vor depune cuva pe troliu. Ancheta ulterioară va stabili cine se face vinovat”, ne-a declarat comisarul șef Sabin Spătaru, șeful Serviciului Poliției Rutiere Bacău. Convoiul, format din două trailere cu cîte o cuvă, plecase de la Focșani și urma să ajungă în Ucraina, avîndu-i ca antemergători pe reprezentanții firmei PA. CO București. „Am crezut că nu va fi nici un fel de problemă deoarece indicatoarele prevedeau o înălțime maximă de 4,30 metri și noi eram în grafic”, ne-a declarat Florin Teodorescu, reprezentantul firmei răspunzătoare cu transportul. Afirmația acestuia este cel puțin ciudată, în condițiile în care măsurată de la nivelul șoselei, înălțimea cuvei o depășește cu mult pe cea a podului.
Oamenii spun că a fost un mic cutremur
Martorii oculari au însă o altă variantă. „Indicatorul este pus aici de ani de zile. în acest timp, șoseaua s-a tot înălțat cu cîțiva zeci de centimetri și este posibil ca înălțimea să nu mai fie aceeași”, ne-a declarat Viorel Romică. „Eram la zece metri de pod cînd s-a petrecut totul. Trailerul avea vreo 50 la oră și, probabil, că șoferul a crezut că poate trece pe sub pod. El a agățat însă podul cu marginea cuvei, care apoi s-a răsturnat. Eram cu un prieten, bolnav de inimă, care, din cauza spaimei, a leșinat”, povestește Alecu Lăscărache. Din capul locului trebuie precizat că gravitatea evenimentului rutier nu a rezultat din pierderea sau rănirea de vieți omenești, ci mai degrabă din urmările nefaste pe care le-a generat.
Cristian Curpăn, unul dintre martorii oculari, a declarat că „am văzut transportul încă de departe și chiar i-am spus soției că cilindrul ăla enorm nu va trece pe sub pod. Am urmărit din mașină prima platformă și nu după puțin timp s-a auzit o bubuitură puternică și s-a putut simți și un scurt cutremur, cauzat de căderea piesei metalice pe asfalt”.
Melania Rusu se îndrepta vineri dimineață spre magazinul alimentar de unde avea intenția să-și cumpere pîine. Bătrîna povestește că se afla exact sub podul CFR, cînd a auzit zgomot de fiare și o bubuitură puternică. „Am văzut mai întîi o mașină roșie mică ce avea girofar, apoi am apucat să văd un camion mare, din spatele căruia a căzut ceva. Pe mine m-a interesat să văd dacă nu a fost strivit vreun om sau dacă vreo altă mașină din sensul invers al camionului nu a fost făcută ferfeniță”.
Odată cu restricționările de circulație apărute imediat după ora 8.30, s-au format cozi de cîțiva kilometri lungime în traficul rutier, fapt care a sporit și mai mult starea de nervozitate a șoferilor.
Salvarea a venit de la Rafo
Oficialii de la CFR au trimis în zonă vreo 20 de salariați, oameni care după ce au văzut gravitatea accidentului s-au așezat pe una din șinele de cale ferată, gîndindu-se, probabil, la weekend-ul care îi așteaptă. Tot ei au fost și cei care au dat soluția deblocării traficului rutier din zonă. „Mai întîi trebuie demontată calea ferată și partea superioară a pasarelei, pentru a putea fi ridicate de o macara de mare tonaj. Apoi să se deblocheze gigantul de oțel și fontă pe care apasă acum greutatea podului CFR. Mai departe este simplu – au spus acarii trimiși de la depoul CFR – tot cu o macara se pune piesa înapoi pe mașină și își văd de drum”. Numai că cei care au construit cele două piese gigantice sînt de o cu totul altă părere. Ei au spus că „imediat după ce piesa va putea fi eliberată de sub pod, va trebui dusă înapoi pentru că în mod sigur s-a fisurat și s-a deformat de la impact”. Ieri după-amiaza, în jurul orei 15.30, podul de cale ferată a fost ridicat de macaralele sosite de la Rafo Onești, făcînd astfel posibilă desprinderea cuvei dintre șine. în tot acest timp, circulația spre Adjud a fost practic paralizată pînă spre seară, cînd traficul a fost reluat. Urmează ca o comisie de anchetă să continue cercetările pentru stabilirea vinovaților. ( Mirela ROMANEȚ, Florin CRĂCIUN, Florin NISTORESCU)ine se face vinovat”, ne-a declarat comisarul șef Sabin Spătaru, șeful Serviciului Poliției Rutiere Bacă
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.