O lucrare cartonată, de dimensiunile consacrate unui album de artă, ce însumează 700 de imagini color în 304 pagini, toate sub egida Editurii RAO, reprezintă contribuția lui Vasile Doroș adusă maestrului George Enescu în anul dedicat de UNESCO marelui muzician român. Albumul „George Enescu în constelația muzicii universale” a văzut, în sfîrșit, lumina tiparului, la una din cele mai cunoscute edituri din țară. N-a fost să fie sub sigla Consiliului Județean Bacău și a Ministerului Culturii și Cultelor, așa cum se vorbea, chiar și oficial, la începutul acestui an. însă dorința autorului de a vedea ieșită de sub teascurile tiparului o lucrare la care a muncit trei ani, după ce a strîns o colecție despre marele Enescu timp de patru decenii, a izbutit să ofere lumii un album serios și profesionist. Avînd copertele lucrate de un fotograf profesionist, Viorel Cojan, și o postfață semnată de Calistrat Costin, membru al Uniunii Scriitorilor, volumul „George Enescu în constelația muzicii universale” se adresează nu doar iubitorilor de muzică și istorie, ci și pasionaților de artă. „în acest volum sînt prezentate viața și opera lui George Enescu în legătură cu 190 de muzicieni ai lumii. Este o muncă de cîțiva ani și îmi pare rău că nu am putut să o scot împreună cu Consiliul Județean și cei de la Cultură. Apariția este opera proprie a autorului susținut doar de sponsori”, ne-a declarat Vasile Doroș. Conducerea Consiliului Județean ne-a spus că banii pentru album erau pregătiți însă s-a întîrziat prea mult la Ministerul Culturii și Cultelor, astfel încît s-a amînat implicarea în apariția albumului. „Noi eram pregătiți să dăm banii pentru acest album deosebit, însă au apărut întîrzieri la Ministerul Culturii. Noi nu ne puteam permite să suportăm toate cheltuielile, nefiind prevăzute la buget, și am renunțat”, ne-a explicat Victor Mitocaru, vicepreședintele Consiliului Județean. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.