Gheorghiță Dumitrașcu Drugă, un băcăuan în vîrstă de 66 de ani, se luptă cu încrîncenare de mai bine de zece ani să își recapete bunurile confiscate de comuniști. Deși ar fi trebuit să dețină o avere estimată de specialiști la cîteva sute de mii de dolari, bătrînul își duce acum traiul într-un apartament modest de pe strada Proiectantului, iar fiul său, în vîrstă de 29 de ani, stă cu soția și copii într-un mic apartament, cu chirie. „Nu vreau decît să se facă sfînta dreptate”, spune acum bătrînul care a adunat în atîția ani de umblat pe drumuri, un teanc de dosare gros de vreo jumătate de metru și greu de mai bine de cinci kilograme. Cu toate hîrtiile puse într-o sacoșă de plastic, Gheorghiță Dumitrașcu a bătut pînă acum, în numeroase rînduri, la porțile primăriilor din județ pe unde sînt împrăștiate proprietățile lui, a solicitat audiențe la prefectul Radu Cătălin Mardare, ba a ajuns chiar pînă la președenția României, la primul ministru și la Octav Cosmîncă, ministrul administrației publice locale.
În urmă cu cinci ani, pe cînd tot bătea drumurile pe la București, a dat peste o organizație neguvernamentală care se ocupă de apărarea drepturilor omului. Cei de aici s-au oferit să îi asigure asistența necesară pentru a înainta, la Strasbourg, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, o cerere în vederea soluționării problemelor lui. „La Consiliul Europei am cerut, în baza articolului 34 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, ajutor pentru recuperarea morilor și utilajelor agricole pe care ar fi trebuit să le primesc moștenire de la tatăl meu. Acum, însă, cel mai tare mă lupt pentru recuperarea pămîntului”, spune bătrînul, care a ajuns acum să cunoască, literă cu literă, paragrafe întregi din Constituția României, Codul Civil și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Incredibila poveste a morarului Vasile Dumitrașcu
Gheorghiță Dumitrașcu Drugă s-a născut în 1936, în localitatea Crihan. Părinții săi de atunci, Vasile și Maria Drugă, erau oameni gospodari și cu multă avere. Mai înstărită era, însă, Sofica, verișoara mamei sale, care era măritată cu Vasile Dumitrașcu, unul dintre cei mai bogați oameni de pe malul stîng al Siretului. Fost primar al Bijghirului între anii 1928-1936, Vasile Dumitrașcu avea nenumărate utlilaje agricole și era proprietarul mai multor mori împînzite e valea Siretului. Singurul lui necaz era că Sofica, nevasta lui, nu putea avea copii. Nici nu s-a născut bine Gheorghiță, și Vasile Dumitrașcu a început să îi roage pe verii săi să se înduplece să îl înfieze pe băiat. Pînă la zece ani, Gheorghiță stătea cînd la părinții săi în Crihan, cînd în casa Soficăi, la Bijghir, care, de fericire că are și ea un suflet de copil de care să se îngrijească, nu mai știa ce să îi mai dea băiatului.
În 1946, actele de înfiere au fost definitivate, așa că Gheorghiță s-a mutat de tot în casa familiei Dumitrașcu și tot de atunci a căpătat și cele două nume de familie. „În Bijghir erau pe atunci vreo 20 de chiaburi, dar cel mai tare dintre ei era Vasile Dumitrașcu.Tatăl meu adoptiv avea zeci de hectare de teren arabil și pădure, cinci mori la Buhoci, Bijghir, Traian, Prăjești și Vultureni, cinci tractoare, trei batoze și o grămadă de alte utilaje agricole”, își aduce aminte acum bătrînul Gheorghiță. Prin 1947, zvonurile despre o iminentă stabilizare monetară începuseră să bîntuie prin toate satele. „De teamă să nu își pieardă toată agoniseala, tata și-a pus toți banii pe care îi avea prin casă în cîțiva saci, pe care i-a acoperit apoi cu fasole, să nu se vadă ce este înăuntru. Am plecat de cu noapte cu căruța plină de saci cu bani pînă la Tecuci, la un cetățean care avea de vînzare o moară. A luat sacii cu bani și i-a dat tatei moara. Am adus-o acasă, la Bijghir, încărcată în patru vagoane de tren. Nici nu am apucat să o ducem bine că, pe 11 iunie 1948, comuniștii erau deja la noi la poartă. Moara era în curte, neasamblată. Două luni de zile au cărat comuniștii din ea, cu camioanele”, își mai amintește Gheorghiță.
Rînd pe rînd, comuniștii au început să îi confiște lui Vasile Dumitrașcu și celelate mori. Cum omul nu putea să stea chiar cu mîinile în sîn vîzînd că i se scurge sub ochii lui toată avera, a început să facă ceva vîlvă pe la mai marii partidului, susținut și de tînărul său fiu. Toată agitația nu le-a fost de nici folos, ba, mai mult, s-au văzut deportați în Insula Mare a Brăilei, așa, ca să-și mai domolească furia, la tăiat stuf și trestie. Spre norocul lor, șederea în Insulă nu le-a fost de lungă durată. „Prin primăvara lui 1950 au făcut oamenii din Bijghir revoluție, pentru că nu știa nimeni din sat să dea drumul la moara pe care tocmai o confiscaseră de la tata. A fost prăpăd atunci. În furia lor, oamenii au aruncat tractoarele în Siret, la podul de pe Siret se făcuse graniță și nimeni nu mai putea ieși sau intra în Bijghir”. Pînă la urmă lucrurile s-au liniștit și au intrat, cît de cît pe făgașul normal. Pentru Vasile Dumitrșcu, însă, necazurile încă nu se terminaseră. Rămas fără mori, fostul primar al Bijghirului mai trăgea nădejde că va rămîne măcar cu pămîntul și utlilajele agricole. A venit, însă, colectivizarea, și toată averea lui s-a dus în buzunarul statului. „Și în mormînt s-a dus tot cu gîndul la toată munca lui care s-a dus pe Apa Sîmbetei”, mai spune bătrînul Gheorghiță.
De la Consiliul Europei, la primăriile din Măgura și Hemeiuși
Gherghiță Dumitrșcu Drugă se consideră, pînă la urmă, un om norocos. A avut parte de doi părinți pe care i-a iubit și i-a îngrijit pînă au închis ochii. I-a rămas de pe urma lor o avere greu de estimat la valoarea reală. O mare parte dintre morile pe care ar fi trebuit să le moștenească după Vasile Dumitrașcu sînt acum în paragină. Pe lîngă mori și utlilaje agricole, bătrînul ar mai fi trebuit să primească și hectare bune de teren. „Am de luat nouă hectare de teren în Strugari, 1,3 hectare de livadă și un hectar de pădure la Măgura, 20 de prăjini de pămînt la Lilieci, 0,4 hectare de teren la Hemeiuși…”, începe bătrînul să înșiruie. Din cîte spune, cea mai mare greutate o întîmpină la recuperarea pămîntului din Hemeiuși și din Măgura. Acolo mai are ceva rude din partea familiei Drugă, care s-au cam pus stăpîni pe pămîntul lui.
„Gheorghiță Dumitrașcu Drugă ne-a chemat de multe ori în judecată pentru acest teren. Pămîntul a fost trecut tot pe numele tatălui său, decedat în anul 1996. Noi nu am făcut decît să eliberăm titlul de proprietate proprietarului de drept. Nu este vina noastră că rudele nu se înțeleg între ele. Trebuie să se adreseze unui notar sau instanței pentru a face un partaj voluntar. Primăria nu are calitatea de a face dezbaterea succesorală asuprta moștenirii”, ne spune Lucica Mititelu, agent agricol în cadrul Primăriei Hemeiuși. Toate bune și frumoase, numai că Gheorghiță Drugă Dumtrașcu are acte care dovedesc că pămîntul pe cae se zbae acum să îl obțină a fost cumpărat de bunicul său dinspre tatăl natural pe numele său, urmînd ca să intre în prorietatea acestuia după moartea vînzătorului.
Cît privește terenul din comuna Măgura, bătrînul a primit, la sfîrșitul anului trecut, un răspuns din partea Pefecturii prin care i se spune că terenul a fost solicitat, inițial, de tatăl său, deoarece acesta era titularul. „În urma decesuli tatălui, terenul a fost ocupat abuziv de surorile dumneavoastră, fără a se face dezbatera succesorală și ieșirea din indiviziune. Pentru stingerea litigiului se impune să vă adresați instanței judecătorești unde veți putea folosi toate probele pe care le dețineți pentru a susține cele revendicate”, se mai pecizează în răspunsul primit de la Prefectură. Nemulțumit de acest răspuns, bătrînul a fost în primăvara acestui an în audiență la Octav Cozmîncă, ministrul administrației publice, care a luat, la rîndul său, legătura cu Prefectura Bacău. O echipă a Corpului de Control al Prefectului va lua din nou la cercetat situația din teren. Bătrînul Gheorghiță speră ca măcar acest acest din urmă control să scoată, cît de cît, la lumină, ițele încîlcite ale moștenirii sale, în proprietatea căreia ar fi trebuit să se afle de mult. (E.SOLOMON)
Lasă un răspuns