• el are buletine de analiză care atestă că amestecul din materialele de construcție în care este folosit și praf din muntele de la Sofert este inofensiv • inventatorul și-a prezentat ideile mai multor oameni de afaceri în vederea unei producții industriale, dar pînă acum nimeni nu s-a îngrămădit să le pună în practică • el este decis să-și patenteze produsul în străinătate
Muntele de reziduuri radioactive de la Sofert, aflat la marginea Bacăului, a incitat pînă acum mințile multor oameni de știință în vederea găsirii unei utilități sau a anihilării efectelor nocive ale acestuia. Băcăuanul Neculai Constantinescu susține însă că a găsit soluția pentru anihilarea radiului din muntele de fosfogips și că secretul constă în procesul de producție, nicidecum în compoziția produsului final. „Pînă acum, și românii, și japonezii, și suedezii care au venit și au făcut teste și cercetări pe muntele de fosfogips de la Sofert s-au gîndit numai la diverse combinații de substanțe sau alte materiale în care să înglobeze și praful acesta de la Sofert. Eu am reușit, conform buletinelor de analiză pe care le dețin, să anhilez radiul, principalul element radioactiv din aceste reziduuri, în urma procesului de producție. Pînă acum, nimeni nu s-a gîndit că radiul ar putea fi distrus prin procesul de producție. Mie mi-a venit ideea aceasta”, ne-a declarat Neculai Constantinescu. Bărbatul spune că pînă a ajuns la rezultatul de acum i-a trebuit ceva timp, mai ales că s-a ghidat după același principiu ca toți cercetătorii care s-au perindat pe la Sofert: diverse combinații cu diferite substanțe în care să fie folosit și praful de fosfogips. Abia cînd a luat în calcul și procesul de producție, rezultatele au fost spectaculoase.
Analizele de laborator îi dau dreptate
Constantinescu spune că în decurs de cîțiva ani a tot testat modul de combinare a fosfogipsului cu diverse alte materiale în vederea obținerii unor materiale de construcție. Pînă la urmă s-a oprit asupra unei rețete care conține doar deșeuri și a reușit să obțină materiale de construcție din compozit termoplast: țiglă, faianță, bolțari și vopsea pentru drumuri. „Toate acestea au în compoziție, pe lîngă praf din muntele de fosfogips, și deșeuri de plastic și chiar de metale ușoare, cum ar fi aluminiul din cutiile de bere. Acestea sînt amestecate pe baza unei rețete proprii, și în urma procesului de producție gîndit de mine rezultă distrugea radiului din reziduurile de praf de la Sofert. Produsele rezultate au o durată de rezistență de 200 de cicluri de îngheț-dezgheț, sînt garantate 50 de ani, iar dizolvarea moleculelelor de plastic începe după 200 de ani. În plus, aruncate de la zece metri înălțime, nu se sparg. Asta, în comparație cu țigla de ceramică de exemplu, cea obișnuită, care se sparge destul de ușor, iar după 3-5 ani începe să se înegrească. În plus, la materialele de construcție gîndite de mine, gradul de absorbție al apei este aproape inexistent”, susține Constantinescu. Toate aceste caracteristici, dar mai ales faptul că gradul de radioactivitate se încadrează în limitele normale sînt atestate de buletinele de analiză de la Laboratorul de Igienă a radiațiilor din Iași, precum și de instituțiile de specialitate din Republica Moldova, locul unde băcăuanul și-a pus deja în practică cîteva dintre idei, în colaborare cu alți colegi.
Materialele ar fi utile în industria chimică și în construcții
Rezistența materialelor lui Constantinescu le recomandă, aproape de la sine, în domeniile de activitate care presupun un grad mare de coroziune: pavele pentru mediile chimice și petroliere, dar în aceeași măsură și pentru construcțiile uzuale. Țigla din compozit termoplast este impermeabilă, iar zăpada nu se poate depune pe astfel de materiale de construcție, atuuri care ar înlătura multe dintre inconvenientele cu care se confruntă constructorii. „În plus, toate aceste materiale ar fi scoase pe piață cu prețuri mai scăzute în proporție de 30-40 la sută față de cele actuale. Poate de aceea, toți oamenii de afaceri la care m-am prezentat cu aceste rezultate s-au arătat deosebit de interesați, dar mă poartă cu vorba în privința introducerii lor într-un eventual proces de producție industrial. Nu mi-am brevetat invențiile, pentru că un asemenea demers presupune ceva bani, dar în condițiile în care nu se arată nimeni interesat de ideile mele îmi voi vinde patentul în străinătate. Aici sînt prea mari interesele economice pentru producerea materialelor clasice de construcție ca să se permită introducerea pe piață a unui produs mult mai ieftin și mai rezistent”, crede Constantinescu. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns