Un băcăuan s-a abonat la ajutoarele Direcției Muncii

Administrator

Un băcăuan se străduiește cu orice preț să se „aboneze” la ajutoarele în bani oferite de stat persoanelor bolnave și în dificultate prin Direcția Muncii, Solidarității Sociale și Familiei (DMSSF). După ce i-a acordat ajutor de două ori, instituția a început să-i refuze cererile sistematic, pe motiv că un nou ajutor nu s-ar mai încadra în lege. Departe de a se descuraja, bărbatul a trimis scrisori în acest sens mai-marilor țării și, de asemenea, se prezintă săptămînal în audiență la DMSSF Bacău, aducînd la exasperare conducerea unității.
Mihai H. este pensionar pe caz de boală, cu gradul II de invaliditate și un venit lunar de circa 175 de lei. După am aflat de la autorități, bărbatul locuiește singur într-o locuință socială din centrul municipiului Bacău. Nevasta i-a murit acum 17 ani și cei patru copii s-au împrăștiat fiecare la casa lui. „Prima cerere a depus-o la noi în 2003. Susținea în ea că e invalid și că își crește singur copiii cu doar 160 de lei pe lună și ne cerea niște bani pentru spitalizare la TBC. A primit 500 de lei atunci și încă 300 în anul următor. A semnat și o declarație că nu va folosi banii aceștia în alt scop decît cel amintit. Trebuia să ne aducă dovada respectării declarației, dar nu ne-a mai adus nimic”, a povestit directorul adjunct al DMSSF Teodor Agachi. Văzînd că nu-i mai funcționează «pasiența» pe plan local, Mihai H. a trimis scrisori în Capitală, la Guvern, Primul Ministru și Președinte, adrese redirecționate înapoi la Bacău. „I-am trimis răspuns, cum că legea prevede acordarea de ajutoare financiare numai în situații de mare dificultate pe fond de boală, în timp ce el ne cerea acum bani pentru a-și achita restanțele la chirie și curent. Din cîte am aflat, nu-și mai achitase chiria la Primărie de peste trei ani, deși aceasta nu depășea 14 lei pe lună”, a mai spus oficialul.
Exasperată de vizitele săptămînale ale pensionarului, conducerea DMSSF i-a propus recent acestuia o alternativă de a mai cîștiga un ban. „Deoarece legea nu-i permite să se angajeze, ar putea să mai facă bani ajutînd cu ce poate în piață. Se pare, însă, că nu vrea să muncească: nu numai că a respins ideea noastră, dar ne-a acuzat că noi, reprezentanții ministerului, l-am învăța să muncească fără forme legale”, a încheiat, revoltat, Teodor Agachi.
L-am căutat și pe Mihai H. pentru a afla ce l-a determinat să depună atîtea cereri la instituțiile locale și centrale, dar omul nu a fost de găsit. Locuința sa ponosită, dar bine poziționată, o lăsase în grija unui cîine comunitar, deloc încîntat de prezența noastră. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.